Confidenţialitate


Ședință extraordinară în Senatul României: Parlamentarii, chemați să dezbată și să aprobe ordonanțele de urgență privind revendicările fermierilor și ale transportatorilor | AUDIO


Ședință extraordinară în Senatul României: Parlamentarii, chemați să dezbată și să aprobe ordonanțele de urgență privind revendicările fermierilor și ale transportatorilor | AUDIO

Ședință extraordinară în Senatul României. Parlamentarii au fost chemați din vacanță ca să dezbată și să aprobe ordonanţele de urgenţă adoptate miercuri de Guvern, în încercarea de a pune capăt astfel protestelor fermierilor și transportatorilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sesiunea extraordinară a Senatului a fost convocată pentru declanşarea procedurii legislative de aprobare a ordonanţelor de urgenţă adoptate de Guvern pentru a răspunde revendicărilor fermierilor.

Este vorba de ordonanţele referitoare la marcajul fiscal comun pentru motorină şi kerosen şi echivalări de permise pentru circulaţia pe drumurile publice.

Opoziția acuză Puterea că nu rezolvă cu adevărat problemele fermierilor.

„Oamenii aceștia au cuțitul la os. Oamenii aceștia, după ce au avut doi ani de loterie să vadă dacă măcar își recuperează din producție și recoltă banii pe care i-au investit în imputurile agricole… acum sunt în situația de a nu mai avea puterea – nici sufletească, nici financiară, nici emoțională – să mai tragă încă un loz. Ei trag un loz dacă nu intervine statul și nu înțelege problema colosală a fermierului român”, a declarat senatorul USR Ștefan Pălărie.

Pe de altă parte, partidele de guvernământ dau asigurări că problemele fermierilor sunt o prioritate.

„Ministrul Agriculturii și Guvernul au fost permanent în negocieri, deci, ceea ce contează cu adevărat sunt dorințele legitime”, a spus senatorul PSD Lucian Romașcanu.

Vă reamintesc că Executivul a adoptat o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative privind transportului rutier, exceptând de la obligaţia de a efectua inspecţia tehnică periodică vehiculele lente, respectiv cele a căror viteză maximă constructivă este de până la 25 km/h.

Senatul este prima Cameră sesizată.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Sesiune extraordinară, luni, în Senat pentru revendicările protestatarilor | AUDIO


Ultimele stiri
Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…