Confidenţialitate


Sectia de procurori CSM sesizeaza Inspectia Judiciara in privinta dosarelor in care apare numele lui Sandu Anghel


Secţia de procurori a CSM sesizează Inspecţia Judiciară în privința dosarelor în care apare numele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

‘

Practic, se cere verificarea tuturor cauzelor care l-au vizat în ultimii ani pe acesta și dacă procurorii au respectat procedura în cazul său.

‘

Ar fi vorba de peste 20 de dosare în care s-au dat soluții de neîncepere a urmăririi penale, spune vicepreședintele Consilului Superior al Magistraturii Gheorghe Muscalu.

‘

Vicepreședintele CSM spune că verificările vor avea loc la Parchetul Tribunalului Olt, DIICOT Olt şi Craiova şi DNA Olt.

‘

‘

Afirmaţiile făcute de Bercea Mondial privind presupuse fapte de corupţie săvârşite de preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu, şi de şeful DNA, Codruţa Kovesi, au afectat independenţa justiţiei şi imparţialitatea sistemului judiciar, potrivit concluziilor din raportul Inspecţiei Judiciare, prezentat în 9 iulie în plenul CSM.

‘

Membrii plenului CSM au trimis propunerea Secţiei pentru judecători, care a decis, în urma deliberărilor, trimiterea solicitării către Parchetul Curţii de Apel Craiova.

‘

În 20 iunie, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut Inspecţiei Judiciare să facă verificări în vederea apărării independenţei justiţiei, după ce au fost făcute declaraţii referitoare la presupuse fapte de corupţie care ar fi fost săvârşite de preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, şi şeful DNA, Codruţa Kovesi.

‘

Preşedintele CSM a sesizat atunci Inspecţia Judiciară să facă verificări privind ‘apărarea independenţei justiţiei, în raport cu declaraţiile ce pun în pericol statul de drept, vehiculate în mass-media în data de 19 iunie 2014’, referitoare la Livia Stanciu şi Codruţa Kovesi.

‘

Bercea Mondial a spus în 19 iunie, înainte de a fi audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul în care fiul lui a reclamat presupuse fapte de trafic de influenţă care ar fi fost comise de Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, că aproape două milioane de euro ar fi ajuns la şefa DNA, Codruţa Kovesi, la preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, dar şi la Vasile Blaga, despre care susţinea că ar fi implicat în acest caz.


Ultimele stiri
Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…

Peste 40% dintre părinții români din diaspora vor să se întoarcă definitiv în țară, la copiii lor |…

România conduce clasamentul scumpirilor la energie electrică în Europa. Prețurile au crescut cu 51,9% în prima jumătate din…

„La Bola Negra”, filmul Spaniei pentru Oscar 2027, sold-out la primele proiecții la București. Penélope Cruz și Glenn…

Ministrul Finanțelor: „Așteptările privind bugetul din 2027 sunt foarte mari. Nu-mi doresc să crească taxe” | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează