Confidenţialitate


Se redeschid bisericile în Germania


Se redeschid bisericile în Germania

Pentru prima dată de la izbucnirea epidemiei de nou coronavirus, bisericile din Germania se redeschid, duminică, pentru ceremonii religioase, relatează BBC.

Au fost impuse reguli stricte de siguranţă, convenite de reprezentanții clerului cu autoritățile.

Spre exemplu, interpretarea cântecelor religioase în incinta bisericii nu este permisă, pentru a împiedica noile îmbolnăviri. De asemenea, numărul persoanelor prezente trebuie limitat. Între cei aflați în biserică trebuie să existe o distanță de cel puțin doi metri.

Preoţii vor purta măşti în timp ce împărtăşesc enoriașii.

Reguli stricte au fost stabilite și pentru sinagogile sau moscheile din Germania.

Germania este una dintre numeroase ţări europene care relaxează treptat restricţiile, pe măsură ce numărul de cazuri noi se reduce.

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează