Confidenţialitate


Se fac pregătiri pentru Târgul de Paşte în Bucureşti


Se fac pregătiri pentru Târgul de Paşte în Bucureşti

Primaria Capitalei, prin Creart, organizează în perioada 20 – 29 aprilie 2019, cea de-a zecea ediție a Târgului dedicat Sărbătorilor Pascale din Capitală – „Tradiții și Flori de Sărbători”, în Parcul Regele Mihai I, intrarea Charles de Gaulle.

Evenimentul se adresează bucureștenilor care petrec Sărbătorile Pascale în Capitală, dar și turiștilor, și își propune să valorifice arta populară și tradițiile autentice, adunând producători și meșteșugari din toate colțurile țării, care folosesc tehnicile de lucru și rețelele românești moștenite din familie, transmite Primăria Capitalei, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

În fiecare zi, între orele 10.00 și 21.00, vizitatorii vor putea descoperi, în cele peste 70 de căsuțe din cadrul evenimentului, obiecte meșteșugărești și produse culinare, dar și o zonă gastronomică amenajată, cu gustări calde și specialități de sezon.

În cadrul târgului, bucureștenii vor găsi sute de produse tradiționale, precum ouă încondeiate și decorate tradițional și icoane pictate, obiecte din piele, ceramică, sticlă și lemn, precum și accesorii și decorațiuni pentru masa de Paște, dar și cozonaci, prăjituri de casă și pască, anunță sursa citată.

Timp de zece zile, meșterii populari vor dezvălui în spațiul expozițional, secretele tehnicilor folosite, publicul având ocazia să participe la demonstrații de prelucrare a sticlei, de prelucrare a pielii, de încondeiere, de decorare și gravare a ouălor de Paște, de realizare a unor obiecte și decorațiuni din pănușă sau de prelucrare a lemnului, pentru obținerea diverselor obiecte din gospodărie.


Ultimele stiri
De Florii, străzile Timișoarei s-au umplut de flori și artiști | VIDEO

Speranțe pentru persoanele născute cu surditate. Studiu: O singură injecție i-ar putea ajuta enorm

Mircea Lucescu, la Terapie Intensivă: starea sa de sănătate s-a înrăutățit

Paștele Catolic. La Miercurea Ciuc a avut loc tradiționala ceremonie de sfințire a bucatelor. Au participat mii ce…

Premierul Ilie Bolojan: „Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterilor la carburanţi. Dimpotrivă”

Zeci de persoane evacuate după ce o cisternă cu GPL s-a răsturnat pe DN1

Președintele american vrea să reconstruiască celebra închisoare Alcatraz, vizitată în prezent de milioane de turiști | AUDIO

Moaştele Sfântului Lazăr, depuse la Catedrala Patriarhală

Ministra Mediului cere ca toți pădurarii să aibă camere video corporale, după ce alți doi pădurari au fort…

Iranul a autorizat trecerea vaselor cu bunuri esenţiale către porturile sale prin strâmtoarea Ormuz