Scurt istoric al războiului civil din Siria. Cine, de partea cui luptă?

Familia al-Assad se află la conducerea Siriei din 1971. Mai întâi Hafez al-Assad, apoi Bashar al-Assad.

Spre deosebire însă de alte regimuri din Orientul Mijlociu, familia Assad provine din rândul alawiţilor, o minoritate islamică nu foarte religioasă, aşadar nu se poate spune că protestele au izbucnit împotriva extremiştilor religioşi, aşa cum s-a întâmplat în multe ţări, în timpul Primăverii arabe.

Sursa nemulţumirii sirienilor a fost eşecul reformelor politice şi economice îndelung aşteptate.

Pe 6 martie 2011, mai mulţi adolescenţi au fost arestaţi în oraşul sudic Deraa, după ce au acoperit zidurile unei şcoli cu sloganuri revoluţionare şi antiguvernamentale.

Câţiva dintre ei au fost ucişi în arest, ceea ce a determinat izbucinrea protestelor de stradă în numeroase oraşe. Amploarea protestelor a fost alimentată şi de manifestaţiile similare din alte ţări arabe. O lună mai târziu, armata guvernului al-Assad a deschis focul împotriva demonstranţilor, ceea ce a dus la escaladarea protestelor.

În Iulie 2011, sute de mii de oameni cereau în stradă demisia lui Bashar al-Assad. În faţa intervenţiei armatei guvernamentale, la nivel local a început să se formeze aşa numita Armată Siriană Liberă. Practic, sub acelaşi nume, s-au format mai multe miliţii locale, necoordonate, care încercau să protejeze localităţile de represiunea forţelor armate.

Acestor miliţii li s-au alăturat în timp şi jihadişti care însă aveau propria lor agendă islamistă.  Violenţele s-au amplificat, iar forţele rebele au început să preia controlul mai multor oraşe mici. Un mai târziu însă, luptele au ajuns în capitala Damasc şi în Alep, cel de-al doilea mare oraş al ţării.

În haosul impus de confruntarea dintre rebeli şi forţele guvernamentale, au apărut şi primele influenţe sectare.  Populaţia musulmană majoritar sunită se afla în conflict cu minoritate şiiţilor alawiţi din care face parte Bashar al-Assad. Conturarea taberelor şiită şi sunită a atras şi susţinerea de o parte sau de alta a ţărilor musulmane din regiune.

În August 2013, sute de oameni au murit în suburbiile Damascului după ce acestea au fost lovite cu rachete conţinând gaz sarin. În timp ce Occidentul a susţinut că un astfel de atac putea fi lansat doar de forţele guvernamentale, Bashar al-Assad a susţinut că vinovate sunt forţele rebele.

Ulterior, guvernul de la Damasc a fost de acord să îşi distrugă arsenalul chimic, însă inspectorii ONU au găsit dovezi că bombe cu clor au fost folosite în mod sistematic în atacuri desfăşurate între Aprilie şi August 2014.

Contextul a fost speculat de aşa-numitul Stat Islamic, organizaţia teroristă DAESH care a preluat controlul unor întinse zone deşertice dintre Irak şi Siria, în care în Iunie 2014 şi-a proclamat califatul, adăugând o nouă dimensiune conflictului. Astfel, s-a ajuns ca în Siria să se confrunte rebeli antiguvernamentali cu jihadiştii Frontului al-Nusra afiliat al-Qaeda, forţele guvernului Bashar al-Assad şi grupările armate ale kurzilor din nordul ţării.

În Septembrie 2014, a avut loc prima lovitură aeriană a coaliţiei conduse de Statele Unite împotriva jihadiştilor Statului Islamic aflaţi în Siria. Atacurile nu au fost însă decisive, coaliţia evitând să atace acele ţinte a căror distrugere ar fi conferit avantaje şi forţelor guvernamentale aflate în conflict cu rebelii.

În 2015, în conflict a intervenit şi Rusia care susţine că a lansat raiduri aeriene împotriva teroriştilor. Opoziţia susţine însă că victime ale acestor atacuri au fost civilii şi rebelii susţinuţi de statele occidentale.

Din Martie 2011 până în prezent, peste 400.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în războiul civil din Siria. Alte câteva milioane sunt victimele crizei umanitare provocate de acest conflict.

Sursa foto: http://edmaps.com/