Confidenţialitate

Scrisoare deschisă de Ziua Culturii Naționale, trimisă președintelui și premierului de mai mulți cineaști, artiști și oameni de cultură

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, mai multe personalități culturale semnează o scrisoare deschisă, adresată președintelui Klaus Iohannis și premierului Florin Cîțu, în care condamnă modul în care sunt abordate probleme cu care se confuntă acum lumea artistică și subliniază că pe 15 ianuarie, ”cu ocazia Zilei Culturii Naționale, nu ne dorim medalii și festivități. Ne dorim, în schimb, în fruntea Ministerului Culturii oameni competenți, care nu îi disprețuiesc pe cei care lucrează în domeniu și care pricep problemele cu care aceștia se confruntă”.

Scrisoarea a fost publicată și sub forma unei petiții online de către Florin Iepan și Alexandru Solomon.

Scrisoarea completă:

Domnule Președinte Klaus Iohannis,

Domnule Prim-Ministru Florin Cîțu,

Sectorul cultural din România trece prin cea mai gravă criză din existența sa. De la începutul pandemiei, Ministerul Culturii nu a reușit să pună în practică o politică de sprijinire a culturii și a industriilor creative. Nu s-a făcut nimic substanțial în sprijinul lucrătorilor, creatorilor și a companiilor din domeniu.

Mii de oameni își văd amenințate ocupația, teatrele, galeriile și trupele independente sunt în pericol existențial, festivalurile de toate genurile sunt anulate, la Centrul Național al Cinematografiei nu s-a mai organizat niciun concurs de proiecte, producția de film s-a prăbușit, iar cinematografele sunt în pragul falimentului.

Ce face Ministrul Culturii, domnul Bogdan Gheorghiu, în acest context? Mai întâi, încearcă să-l discrediteze pe regizorul Alexander Nanau care – pe 12 ianuarie – a tras un semnal de alarmă, refuzând să primească o distincție oferită de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis. Ministrul scoate din raft dosarele cu finanțările obținute de filmul domnului Nanau începând cu anul 2016, ca și cum ar fi vorba de sume acordate prin grația domnului Gheorghiu, iar petentul și-ar fi pierdut astfel dreptul de a protesta. Atacă un om care contribuie la prestigiul internațional al culturii române și implicit al României, dar evită fondul problemei… Apoi înșiră o listă de fonduri alocate culturii în 2020, dintre care majoritatea funcționează chinuit de ani de zile, ca și cum ar fi vorba de formule de sprijin pe care Ministerul le-a creat în contextul pandemiei.

A doua zi, pe 14 ianuarie, domnul Ministru continuă să manipuleze opinia publică și declară că Ministerul Culturii și-a încheiat misiunea, trimițând către alte ministere o propunere de ajutor pentru domeniul de care se ocupă. Restul nu mai e treaba dumnealui. Continuă, spunând că nu vrea să preia de la Ministerul Economiei o schemă de ajutor pentru cinematografie, pentru că aceasta l-ar obliga să ia bani de la teatre. Ori schema în cauză se bazează pe un buget propriu deja alocat. E greu de spus cât e vorba de incompetență și în ce măsură este minciună.

Faptul că Ministrul Culturii s-a descalificat total este evident.

Mai grav este că ne confruntăm cu o atitudine care compromite nu doar credibilitatea celor care gestionează destinele unui întreg sector care aduce beneficii importante, inclusiv financiare, statului român, dar și credibilitatea celor care ne guvernează în ansamblu.

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, nu ne dorim medalii și festivități. Ne dorim, în schimb, în fruntea Ministerului Culturii oameni competenți, care nu îi disprețuiesc pe cei care lucrează în domeniu și care pricep problemele cu care aceștia se confruntă.

Așteptăm o reacție publică din partea Președinției și a Guvernului României în ceea ce privește importanța pe care o acordă culturii și o strategie coerentă, funcțională de salvare a domeniului cultural în perioada de criză pe care o traversăm.

Dar, în primul rând, cerem ca Ministrul Culturii să își ceară public scuze pentru că a manipulat intenționat opinia publică, din poziția de ministru al unui stat european. Nu putem accepta să fim reprezentați de către un om politic care compromite misiunea Ministerului Culturii și mecanismele sale.

15 ianuarie 2021

Semnează

Florin Iepan – cineast / Andrei Ujică – cineast / Alexandru Solomon – cineast / Mona Nicoară – cineastă / Monica Lăzurean-Gorgan – cineastă / Andrei Dăscălescu – cineast / Raluca Durbacă – cineastă / Andrei Rus – critic de film, director artistic festival de film / Radu Popescu, regizor, dramaturg, director Bucharest Fringe și Teatrul Apropo / Beatrice Popescu – manager cultural / Laura Căpățână – cineastă / Gabriel Spahiu – actor / Ada Solomon -producător de film / Cosmin Manolescu – coregraf, manager cultural / Alexandra Gulea – cineastă / Andra Popescu – producător de film / Alina Ușurelu – artist visual, manager cultural / Ilinca Manolache – actrita / Daniel Popa – actor / Radu Vancu -scriitor / Raya Al Souliman – regizor / Alex Călin – actor / Gianina Cărbunariu – regizor, dramaturg / Adriana Moca – actriță, manager cultural / Adina Pintilie – cineast, curator / Andrei Tănăsescu – curator, selecționer festivaluri / Anamaria Pravicencu – artistă, manager cultural / Alex Tocilescu – scriitor / Victor Rebengiuc / Mariana Mihuț / Roxana Stroe – regizor / Gabriela Forfotă – cineastă / Bogdan Theodor Olteanu – regizor / Oana Stoica – critic de teatru / Alexandru Radu – cineast / Cinty Ionescu – designer video / Elena Vlădăreanu, scriitoare / Dana Bunescu – cineast / Cristina Haneș – cineastă / Claudiu Mitcu – cineast / Luminița Marcu, scriitoare / Adrian Buz, scriitor / Alina Manolache, regizoare / Ionuț Niculae, actor / Alina Grigore – actor, regizor / Paul Negoescu – cineast/ Ana Drăghici – cineastă / Gabriela Suciu – producator si distribuitor de film / Adrian Pădurețu – director imagine / Eugen Erhan – designer / Alina Tofan – actriță/performer / Ioana Țurcan – cineast / Andrei Gorzo – critic de film / Monica Felea – distribuitor de film / Ștefan Bradea – distribuitor de film / Bogdan Răileanu – scriitor / Oana Popa – actriță / Radu Apostol – regizor, Centrul de Teatru Educațional Replika / Viorel Cojanu – actor, Centrul de Teatru Educațional Replika / Dan Nuțu – producător Aristoteles Workshop / Cătălin Cristuțiu – cineast / Toma Danila – actor si regizor/ Nora Agapi – cineast / Eliza Zdru – cineastă / Cecilia Ștefănescu – scriitoare, cineastă / Irina Trocan – critic de film / Ileana Cecanu – distribuitor de film, organizator festival / Marian Crisan, cineast / Tudor Pojoni – cineast / István Téglás, actor / Victor Morozov – critic de film / Flavia Dima, critic și curator de cinema/ Carmen Tofeni – cineastă / Roxana Gamarț – manager cultural, curator / Marius Olteanu – regizor / Cosmin Bumbuț – fotograf / Igor Cobileanski – regizor, scenarist / Laurențiu Brătan – critic de film / Ligia Soare – traducător audiovizual, organizator festival / Radu Stancu – producător de film / Patrick Brăila – cineast / Dan Samoilă – artist vizual / Alexandra Bălășoiu – coregraf / Paula Oneț – cineast / Andrei Crețulescu – cineast / Codruța Crețulescu – producător de film / Levente Kozma – artist, manager cultural / Radu Jude – regizor / dr. Marius Panduru – operator / Andra Petrescu – critic de film / Ioan Maxim – manager cultural / Gabriela Filippi- istoric de film / Diana Rotaru – compozitor / Cătălin Neagoe – director de producție / Anamaria Antoci – producător de film / Anca Damian – producator si regizor / Ana Ularu – actor / Marghidan Liviu – cineast / Andra Bărbuică – cineast / Andreea Cristina Borțun – regizoare, scenaristă / Maria Mora – performer, producător cultural / Ioan Andrei-Ionescu – actor / Gabi Albu – arhitect, scenograf / Diana Smeu – critic de film / Mihai Calin – actor / Florentina Bratfanof – casting director / Irina Malcea-Cândea – producător de film / Tudor Giurgiu – regizor, producător / Dan Angelescu – manager cultural, curator / Miki Braniște – manager cultural, curator / Raluca Răcean Gorgos – cineastă / Radu Gorgos – cineast / Angela Nita – agentie licentieri muzica film / Mihaela Constantinescu, manager cultural, cineast / Andra Tarara – cineastă / Geo Doba – regizoare, scenarista / Adrian Lăcătuș – scriitor, profesor de literatură / Clara Trăistaru – manager cultural / Apostol Daniela – cineast / Raluca Munteanu – arhitect / Livia Rădulescu – producător, manager cultural / Vlad Petri – cineast / Călin Boto – critic de film / Roxana Ardelean – cineast / Oana Maria Babes – cineast / Iulia Lumânare – actriță, scenaristă / Peter Kerek – regizor / Ana Lungu – cineasta / Catalina Simion-Calin – cineasta / Bogdan Balla – cineast / Constantin Dogioiu- actor / Bogdan Iancu – antropolog / Iulia Verdeș – actor / Cristian Batran – cineast / Cătălin Olaru – critic de film / Cristian Pascariu – regizor, scenarist / Ana Maria Sandu – scriitoare, jurnalistă / Adrian Pîrvu – cineast / Marcela Motoc – actor / Svetlana Cârstean – scriitoare, manager cultural / Matei Câlția – galerist / Tudor Elian – arhitect și curator / Ilinka Mihăilescu – distribuitor de film, organizator festival / Karin Budrugeac – PR cultura / Bogdan Zamfir – actor / Liviu Săndulescu – cineast / Mircea Sorin Albuțiu – fotograf și autor de film / Florin Serban – regizor / Ozana Nicolau – regizoare, manager cultural / Gratiela Amelia Ene-actor, pedagog teatral / Cosmina Stratan – actriță / Sarra Tsorakidis – regizoare / Ruxandra Ghițescu -regizoare, scenaristă / Andrei Cristea – actor păpușar / Anelise Sălan- cineastă / Vivi Dragan Vasile-cineast / Vanina Vignal – cineastă + co-director artistic One World Romania/ Robert Obert – artist vizual/ Silvana Negruțiu – actriță / Anna Popa – Manager Cultural / Luana Popa – Asociatia Un Concept Luna / Cadar Vlad – Artist/ Vlad Brăteanu – Artist Vizual / Sabina Baciu – manager cultural / Raluca Bem Neamu – manager cultural / Alexandru Ion – actor, manager cultural / Andreea Pătru – curator, critic de film/ Cristina Modreanu – critic de teatru, curatoare de artele spectacolului / Magda Radu – curatoare, arte vizuale