Scoaterea plafonului pentru indemnizația de creștere a copilului

Pe 8 martie în Parlament a avut loc o adevărată lovitură ce a luat prin surprindere Guvernul și Ministerul Muncii, care nici nu au putut oferi un calcul privind impactul bugetar al măsurii, nici nu au putut indica o sursă bugetară pentru finanțarea unor indemnizații care ar fi depășit 3400 de lei pe lună.

Strategic, a fost aleasă data de 8 martie pentru votarea măsurii în comisia de muncă, n-a fost niciun vot împotrivă și nici noi, ceilalţi, n-am prea avut cum comenta.

Ulterior, președintele Klaus Iohannis a avertizat Guvernul să nu atace la Curtea Constituțională inițiativa liberalilor.

Vă mai spun acum, suplimentar față de momentul de atunci, că prin februarie niște doamne din partidul liberal mi-au mărturisit că lucrează la un program de stimulare a natalității și pe care PNL avea să-și bazeze campania electorală de anul acesta și mi-au cerut părerea despre cum ar putea fi implementat un astfel de program.

Le-am spus opinia, dar ulterior mi-am dat seama că întâlnirea respectivă nu urmărea opinia mea în privința unor măsuri de stimulare a demografiei, ci doar să măsoare reacția unui jurnalist vis-a-vis de scoaterea plafonului pentru indemnizația de creștere a copilului.

Cam la atât se reduce viziunea Partidului Național Liberal privind stimularea natalității, la o lovitură mediatică, populistă, care azi, când societatea noastră freamătă la știrea că efortul statului cu indemnizațiile pentru creșterea copilului a crescut cu 20 de milioane pe lună, că sunt părinți care primesc zeci de mii de euro pe lună, azi când readucem indemnizația de creștere în discuție, introducând poate nesiguranța și teama celor care au planificat între timp un copil, gestul doamnelor de la PNL făcut de 8 martie, numai stimulativ pentru natalitate nu este.

Eu consider că exact lipsa de stabilitate a sistemului, corecțiile făcute prea des, sau tăierile precum cea din vremea guvernului Boc, abia acestea sunt evenimentele ce atentează la creșterea natalității.

Îmbogățesc imprevizibilitatea și perspectiva neclară pe care o au, în general, tinerii din România, iar asta este mult mai rău decât o creștere sau o plafonare a indemnizației. Cred că ar fi nedrept, o adevărată crimă acum, să ne mai punem problema plafonării indemnizației. 

Dar cineva trebuie să plătească pentru astfel de lucruri, căci, în perioada respectivă n-a fost doar aceasta singura propunere populistă, electorală, ce nu ține cont de faptul că cineva plătește banii respectivi, că după primii doi ani de viață, copilul intră într-un sistem de gratuități, ce vin tot de acolo, din numeroasele impozite pe care foarte puțini le plătim în România.

În Parlament sunt propuneri care mai de care, ce prevăd deduceri pentru tineri, pentru bătrâni, pentru familiile cu mulți  copii, pentru cele cu puțini copii, pentru familiile cu venituri mici. Problema acestor inițiative este că niciuna nu prevede sursa finanțării lor.

Cât i-a folosit această propunere senatorei PNL Mihaela Popa, inițiatorul proiectului?

Ați acorda votul în această toamnă unui politician precum Mihaela Popa?