Confidenţialitate


Schulz: Negocierile pe UE-Canada pe acordul CETA vor continua


Schulz: Negocierile pe UE-Canada pe acordul CETA vor continua

Negocierile dintre valoni și canadieni pentru acordul de liber schimb CETA vor continua. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului European, Martin Schulz.

Acesta s-a întâlnit în această dimineață cu ministrul canadian al Comerțului  și urmează să aibă o întrevedere și cu premierul Valoniei.

“Reprezentanții canadieni s-au arătat dispuși să ofere europenilor mai mult timp pentru a-și rezolva problemele interne” a declarat Martin Schulz.

Amintim, ultimele eforturi pentru a salva acordul de liber schimbat CETA dintre UE şi Canada au eşuat  vineri, după ce executivul valon s-a declarat nemulţumit de compromisurile pe care le-a obţinut. De asemenea, ministrul canadian al comerțului a părăsit negocierile furioas şi a susţinut că este imposibilă depăşirea opoziţiei din Valonia.

Acordul Economic şi Comercial UE-Canada ar trebui să fie semnat la summitul transatlantic de săptămâna viitoare, însă doar dacă regiunea valonă acceptă termenii CETA.

Deşi toate cele 28 de state europene şi-au arătat sprijinul pentru Acordul Economic şi Comercial UE-Canada (CETA), executivul belgian a anunţat că nu îşi poate da consimţământul în lipsa susţinerii din partea celor cinci subunităţi federale şi a provinciei Valonia, care s-a poziţionat în opoziţie clară faţă de acord.

Eşecul negocierilor cu Valonia privind Acordul Economic şi Comercial UE-Canada a venit la doar câteva ore după ce reprezentanţii europeni şi canadieni au depăşit impasul provocat de respingerea acordului de către România şi Bulgaria. Cele două state est-europene au ameninţat că nu vor accepta acest acord comercial transatlantic, până ce executivul canadian nu dă asigurări scrise cu privire la liberalizarea regimului de vize pentru ceţăţenii români şi bulgari. Lucru care s-a întâmplat.

 

 


Ultimele stiri
Doi mari operatori de telefonie mobilă anunță că vor crește prețurile abonamentelor cu aproape 7% | AUDIO

Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…