Confidenţialitate


Scandal la Arad, între șeful DSP și cadrele medicale din Spitalul Județean de Urgență


Scandal la Arad, între șeful DSP și cadrele medicale din Spitalul Județean de Urgență

Imagini video cu discuții tensionate între șeful Direcției de Sănătate Publică Arad, Constantin Cătană, și cadre medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, circulă în mediul online.

Discuția ar fi avut loc luni, iar cadrele medicale reclamă că se tem să meargă la triajul epidemiologic de la frontieră pentru că, spun ele, nici acum nu au echipamente de protecție eficiente sau nu au fost instruite cum să îmbrace.

În schimb, șeful DSP le reproșează atitudinea pe care o au față de situația creată.

“V-aţi ales prost meseria!”, este replica lui Constantin Cătană, către cadrele medicale, în momentul în care atmosfera a devenit tot mai tensionată.

Discuțiile s-au mutat apoi între directorul DSP Arad și medicii care s-au plâns că sunt trimiși la frontiera de vest fără echipamente de protecție eficiente.

Constantin Cătană le mai reproșează celor prezenți că au probleme de atitudinea față de situtația existentă.

La nemulțumirile medicilor că nu ar fi fost instruiți cum să îmbrace combinezoanele de protecție, șeful DSP Arad spune că acela nu e medic care nu știe.

Constantin Cătană nu a răspuns apelurilor telefonice pentru a lămuri afirmațiile făcute în fața cadrelor medicale.

Pe de altă parte, Spitalul Județean din Arad a anunțat că opt de medici, dintre care șase de la Unitatea Primire Urgențe, au anunțat că își depun demisia pentru a ieși la pensie.

Alți de 83 de angajați, inclusiv medici sunt în concediu medical.

Spitalul are 305 medici, 985 de asistenți medicali, 387 de infirmiere și 64 de brancardieri, iar pentru a face față situației a angajat pentru o perioadă de șase luni 20 de medici, 19 asistenți medicali și patru persoane pentru auxiliar.


Ultimele stiri
ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…