Confidenţialitate


Savanţii care au detectat undele gravitaţionale definite de Einstein, recompensaţi cu 3 milioane de dolari


Savanţii care au detectat undele gravitaţionale definite de Einstein, recompensaţi cu 3 milioane de dolari

Savanţii americani care au detectat în premieră mondială undele gravitaţionale, confirmând o parte dintr-o teorie formulată de Albert Einstein în urmă cu un secol, vor fi recompensaţi cu un premiu – Special Breakthrough Prize – în valoare de 3 milioane de dolari, a anunţat comitetul care atribuie acest important trofeu ştiinţific, informează Reuters, citat de News.ro.

Acest premiu, care recompensează realizări ştiinţifice deosebite, a fost înfiinţat de miliardarul rus Yuri Milner în colaborare cu alţi câţiva pionieri din domeniul tehnologiei, cofondatorul Facebook Mark Zuckerberg şi cofondatorul Google Sergey Brin.

În februarie, mai mulţi cercetători de la Laser Interferometer Gravitational-Wave Observatory (LIGO) au anunţat că două amplificatoare uriaşe cu laser au măsurat mici distorsiuni în binomul spaţiu-timp, explicate pentru prima dată într-o teorie formulată de Albert Einstein în urmă cu un secol.

Einstein a prezis existenţa undelor gravitaţionale ca parte a celebrei sale teorii generale a relativităţii, care a explicat gravitaţia cu ajutorul distorsiunilor produse atât în timp, cât şi în spaţiu, cauzate de fragmente de materie.

Cei trei fondatori ai proiectului LIGO – Rainer Weiss, Kip Thorne şi Ronald Drever -, care şi-au petrecut mare parte a carierelor încercând să detecteze undele gravitaţionale, vor împărţi un cec de 1 milion de dolari. Alţi peste 1.000 de contribuitori la acest proiect vor împărţi în mod egal suma rămasă de 2 milioane de dolari.

Cercetătorii americani spun că undele gravitaţionale provin din coliziunea dintre două găuri negre, corpuri cereşti extrem de dense, pe care Einstein le-a prezis de asemenea. Acele găuri negre – ambele având o masă de multe ori mai mare decât cea a Soarelui – se află la o distanţă de 1,3 miliarde de ani-lumină faţă de Terra.

Graţie undelor gravitaţionale, oamenii de ştiinţă vor putea să înţeleagă mai bine Universul şi să descopere informaţii valoroase despre găuri negre, stelele neutronice şi naşterea cosmosului.

Câştigătorii acestui premiu vor fi premiaţi în luna decembrie într-o ceremonie în care vor fi anunţaţi şi câştigătorii anuali ai premiilor pentru fizică, ştiinţe ale vieţii şi matematică. Special Breakthrough Prize poate fi oferit în orice moment al anului pentru a marca ”o realizare ştiinţifică extraordinară”.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”