Confidenţialitate


SATU MARE: Deținut evadat de la un punct de lucru


SATU MARE: Deținut evadat de la un punct de lucru

Un deținut a evadat, sâmbătă, de la un punct de lucru din Satu Mare. El este acum căutat de polițiști, anunță Administrația Națională a Penitenciarelor.

„Vă informăm că, sâmbătă, în jurul orei 11:30, s-a constatat că deţinutul Varga Marius, în vârstă de 25 de ani, condamnat definitiv la trei ani și două luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiiunii de tâlhărie calificată, a părăsit un punct de lucru exterior de pe raza localității Satu Mare (GAZ penitenciar)”, potrivit ANP.

În vărstă de 25 de ani, tânărul executa pedeapsa în regim semi-deschis.

„În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Satu Mare și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră”, adaugă ANP.

Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.

„La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul purta: tricou roșu, blugi albaștri, teniși”, mai precizează ANP.


Ultimele stiri
Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…