Confidenţialitate


Săptămâna viitoare începe campania de vaccinare antigripală


Săptămâna viitoare începe campania de vaccinare antigripală

Săptămâna viitoare începe campania de vaccinare antigripală.

Pentru început, vor fi distribuite către Direcțiile de Sănătate Publică și apoi către cabinetele medicilor de familie peste 300 de mii de doze, precizează Ministerul Sănătății.

La fel ca în anii trecuți, dozele de vaccin antigripal vor fi distribuite în tranșe, întâi 300 de mii de doze, apoi alte 1 milion, iar dacă va exista cerere, cantitatea poate crește până la aproape 2 milioane de doze, precizează Ministerul Sănătății.

Vor fi vaccinați gratuit, la medicul de familie sau în unitățile sanitare cu paturi, românii în vârstă de peste 65 de ani, bolnavii cronici, în special cei cu boli respiratorii și cardiovasculare, copiii și gravidele.

Medicii spun că o persoană care s-a vaccinat anti-COVID și face parte din categoriile la risc poate face și vaccinul anti-gripal.

De altfel, coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, spunea recent că vaccinurile anti-COVID și anti-gripal pot fi făcute chiar în aceeași zi, dar în brațe diferite.

Cei care nu se încadrează în grupul țintă pentru imunizarea gratuită trebuie să cumpere vaccinul antigripal. Farmaciile au afișat deja anunțuri, că au achiziționat acest ser.

 

 

 


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)