Confidenţialitate


Saloanele de înfrumusețare și frizeriile, asaltate de clienți | FOTO


Saloanele de înfrumusețare și frizeriile, asaltate de clienți | FOTO

La puțin timp după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, că saloanele de înfrumusețare și frizeriile pot primi clienți începând cu data de 15 mai, caietele de programări s-au umplut.

Proprietara unui salon de înfrumusețare din București spune că telefonul a început să sune luni la 2 minute după anunțul deschiderii.

„Programatorul s-a umplut în 30 de minute. Toată echipa va fi prezentă atunci, ambele ture sunt pregătite și vor fi prezente mai devreme pentru a pregăti spațiul cu măsurile de precauție necesare și de dezinfectare. Avem trei camere separate pentru clienți și astfel le putem oferi confortul și protecția de care vom avea cu toții nevoie”, ne-a mărturisit Ioana Anton.

Clientele au făcut față cu greu celor două luni de stat acasă, fără a merge la salon. Doamnele mai curajoase s-au tuns singure sau și-au aplicat singure vopsea pe păr.

„Când ai parul blond și rădăcină închisă la culoare este o problemă, la fel și când îți apar firele albe la 2-3 săptămâni și nu te-ai mai vopsit acasă până acum. Am oferit suport tehnic pentru clientele care au dorit să se vopsească acasă, recomandându-le combinația necesară de vopsea-oxidant pentru a ieși rezultatul ca în salon. Au fost cazuri în care o clientă m-a sunat la zece seara să îmi spună că a greșit combinația de vopsea și că ea se căsătorește a doua zi, ce se face, ce să-i recomand. Of, Doamne, chiar nu a fost ușor, și am fost cu gândul la părul și la situația ei, dacă aveam deschis salonul aș fi chemat-o atunci, pe loc. Cum ne așteptăm să vina clientele? Cu rădăcini crescute, cu retușuri de făcut. Indiferent cum vor veni, ne vom descurca cu siguranță să le readucem pe linia de plutire, să iasă cu încredere în lume din nou”, mai spune Ioana Anton.

Și mai spune ceva demn de luat în seamă: „acum majoritatea va purta mască, iar parul este cel mai important și cel mai vizibil la aspectul unui individ”.

La Galați, Liliana Rezmeriță are și ea caietul de programări plin. După anunțul președintelui Iohannis, a scris pe pagina salonului că redeschide, iar în următoarele minute telefonul a început să sune. Și să sune, și să sune. „Într-adevăr, după o perioadă așa grea din toate punctele de vedere simt cum toate clientele vor să evadeze! Am făcut un anunț pe pagina salonului prin care anunțam redeschiderea salonului și câteva măsuri de siguranță apoi în următoarele câteva minute de la postare, telefonul a început să sune! M-au sunat clientele să facă programări pentru coafor, manichiură/ pedichiură și mai puțin pentru cosmetică! Pot să vă spun că am deja agenda făcută pentru primele zile – 15, respectiv 16 mai cu cliente care m-au sunat în ultimele două săptămâni! Am încercat să nu aglomerez salonul, programările sunt destul de “aerisite” având cam 30-40 minute în plus față de programările de dinainte, iar clientele nu vor mai aștepta în incinta salonului. Aș vrea să vă spun despre dorința clientelor de comunicare, le-am simțit nerăbdătoare să-mi împărtășească despre aceasta perioadă, despre cum s-au descurcat, cât de greu a fost pentru ele să se întrețină acasă!”, spune Liliana Rezmeriță.

Frezele copiilor: au reușit sau nu părinții să facă o treabă bună în carantină?

Elena Costache deține singura frizerie pentru copii din Călărași. La rândul său, spune că după anunțul președintelui, mesajele au început să curgă pe toate canalele – telefon, Facebook – părinții vor neapărat să-și aducă copiii la tuns. „Vor doar să îi vadă tunși ca înainte, pentru că i-au tuns ei acasă, alții spun că au părul foarte mare și nu mai suportă. O mămică a cumpărat mașină de tuns, dar sub nici o formă nu a putut tunde copilul, voia neapărat la noi. După ce am postat pe Facebook, nu știu unde să răspund mai repede, la telefon sau la mesaje”, spune Elena Costache.

Cât timp frizeria a stat închisă, nu a stat cu mâinile în sân. Cu ajutorul familiei, a făcut renovări, a vopsit pereții cu personaje din desene animate, a adus mașinuțe noi, special create pentru frizeriile pentru copii. În plus, a adus un arsenal întreg de dezinfectanți pentru a fi folosit de personal și de clienți. Spune, însă, că vă trebui să renunțe la un mic loc de joacă, unde înainte de pandemie copiii se mai jucau după tuns. Acum, cu noile reguli, nu mai poate lăsa jucăriile, doar niste măsuțe și scaune mici, puse la depărtare unul de altul.

Podoabele capilare ale domnilor și bărbile lor reintra pe mâna profesioniștilor

Domnii sunt și ei nerăbdători să ajungă din nou pe scaunul unui frizer profesionist. O parte din ei au încercat acasă să se lupte cu perciunii crescuți deasupra urechilor sau cu bretonul mult prea lung. Au fost cazuri în care soțiile și-au putut exersa aptitudinile de a mânui foarfeca de tuns. Nimic nu se compară, însă, cu siguranța pe care domnii o au atunci când văd în sfârșit figura cunoscută a omului care îi tunde de obicei.

Valentin Robert Păun este fondatorul unui barbershop din București. Spune că datele de 15, 16 și 18 mai sunt ocupate în proporție de 100%. Se gândește amuzat la cum o să-și găsească clienții. „Sunt foarte nerăbdători să ne calce pragul cât mai repede. Cred că o să ne amuzăm când o să îi vedem nearanjați, față de cum îi știam noi”, spune acesta.

Pe 15 mai, vom începe să învățam – puțin câte puțin, zi de zi – noua normalitate. Va trebui să așteptam mai mult. Saloanele de înfrumusețare – printre primele afaceri care redeschid din nou după măsurile impuse de starea de urgență – ne vor da testul răbdării. Acum, când suntem cu toții netunși, va trebui să învățam să avem răbdare, la rând, la frizerie.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…