Confidenţialitate


Rusia și Ucraina au lansat atacuri aeriene la scurt timp după acordul de oprire temporară a focului asupra obiectivelor energetice și de infrastructură, convenit după apelul telefonic dintre Donald Trump și Vladimir Putin 


Rusia și Ucraina au lansat atacuri aeriene la scurt timp după acordul de oprire temporară a focului asupra obiectivelor energetice și de infrastructură, convenit după apelul telefonic dintre Donald Trump și Vladimir Putin 

Acuzații reciproce miercuri dimineață între Rusia și Ucraina, la câteva ore după convorbirea telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Putin de marți seară. Cele două țări se acuză de lansări ale unor atacuri aeriene, în cursul nopții, care le-au distrus infrastructura, potrivit Reuters. Atacurile au fost lansate după convorbirea telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Putin, de marți seară. În urma discuției, partea rusă a fost de acord să oprească temporar atacurile asupra obiectivelor energetice din Ucraina, dar a refuzat un acord de încetare completă a focului timp de 30 de zile – propunere agreată de Ucraina și Statele Unite.

După ce Rusia a lansat miercuri dimineață atacuri aeriene asupra Ucrainei, președintele ucrainean a transmis că atacurile din timpul nopții arată că presiunea asupra Rusiei ar trebui să continue „de dragul păcii”.

Volodimir Zelenski: „Aceste tipuri de atacuri nocturne ale Rusiei sunt cele care distrug sectorul nostru energetic”

„Aceste tipuri de atacuri nocturne ale Rusiei sunt cele care distrug sectorul nostru energetic, infrastructura noastră și viața normală a ucrainenilor. Iar faptul că această noapte nu este o excepție arată că presiunea asupra Rusiei trebuie să continue de dragul păcii”, a scris Volodimir Zelenski pe platforma X.

„Rusia atacă infrastructură civilă și oamenii – chiar acum”, a scris șeful de cabinet al lui Zelenski, Andriy Yermak, azi-noapte, pe Telegram,.

Președintele Ucrainei a spus că Rusia a lansat 40 de drone asupra Ucrainei chiar la câteva ore după ce Vladimir Putin a vorbit la telefon cu Donald Trump.

Rusia a transmis la rândul său că forțele sale au distrus 57 de drone ucrainene în cursul nopții

La rândul său, ministrul rus al Apărării a transmis că forțele sale armate au distrus 57 de drone ucrainene în cursul nopții. 35 dintre acestea deasupra regiunii Kursk. Ministrul a precizat doar câte drone ucrainene a doborât Rusia, nu câte au fost lansate de Ucraina, potrivit Reuters.

Totodată, autoritățile din regiunea Krasnodar din sudul Rusiei au declarat miercuri dimineață că un atac ucrainean cu dronă a provocat un mic incendiu la un depozit de petrol.

Vladimir Putin a cerut retragerea ajutorului militar extern acordat Ucrainei, precum și încetarea furnizării de informații către Kiev

Vladimir Putin a transmis marți seară, după o convorbire de o oră și jumătate cu Donald Trump, că este de acord să înceteze temporar atacul asupra instalațiilor energetice ucrainene, dar a refuzat să aprobe o încetare completă a focului, timp de 30 de zile. Președintele rus a cerut retragerea ajutorului militar extern acordat Ucrainei, precum și încetarea furnizării de informații către Kiev.

Condiţiile puse de preşedintele rus Vladimir Putin în vederea unui armistiţiu cu Kievul vizează „slăbirea” Ucrainei şi arată că nu este pregătit „să pună capăt” războiului, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Discuțiile privind Ucraina vor continua duminică în Arabia Saudită, a declarat trimisul american Steve Witkoff.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Concluzii după discuția dintre Donald Trump și Vladimir Putin: Rusia este de acord cu încetarea focului asupra obiectivelor energetice și de infrastructură, dar cere încetarea ajutorului extern pentru Ucraina


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”