Confidenţialitate


RUSIA: Noi arestări în rândul susținătorilor opozantului Navalnîi


RUSIA: Noi arestări în rândul susținătorilor opozantului Navalnîi

Mai mult de o mie de susținători ai opozantului rus Alexei Navalnîi au fost arestați, marți, după manifestații de stradă organizate în semn de protest față de condamnarea acestuia la 3 ani și jumătate de închisoare.

Un tribunal moscovit a concluzionat, marți, că cel mai vehement critic al președintelui Vladimir Putin a încălcat, în mod repetat, regulile eliberării sale condiționate într-un dosar mai vechi.

Polițiștii au intervenit, cu lovituri de baston, împotriva mulțimilor de opozanți, relatează BBC.

În ultimele săptămâni, mii de ruși au fost reținuți pentru că au ieșit în stradă în semn de solidaritate cu Alexei Navalnîi.

Opozantul a fost arestat la revenirea în Rusia, în ianuarie, după o perioadă petrecută în Germania, unde a fost tratat pentru otrăvirea cu o neurotoxină.

Kremlinul a respins acuzația că s-ar afla în spatele acestui gest.

Reprimarea opozanților ruși și condamnarea lui Alexei Navalnîi a atras critici din partea cancelariilor occidentale.

 


Ultimele stiri
Ultimele audieri ale miniștrilor din Guvernul Niculescu-PSD. Avize favorabile pentru Radu Marinescu și Mihai Ghigiu. Ședința plenului reunit,…

Ilfov: Accident grav în Buftea. Un microbuz s-a ciocnit cu o autobasculantă. Doi oameni au murit

Un hacker a spart peste 100 de site-uri cu ajutorul inteligenței artificiale. Atacurile au vizat patru țări |…

Arad: Aproape 90% din culturile de rapiță din anumite zone ale județului, compromise din cauza secetei | AUDIO

Jurnalista Oana Dimofte, despre cazul elevului din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și un coleg: „Nu va…

 Zelenski acuză SUA că blochează livrările de rachete Patriot către Ucraina

Italia: 500 de militari mobilizați pe străzile din Milano, după două zile în care manifestanții au jefuit magazine…

SUA: Atac armat în apropierea unei moschei din Ohio. Un om a fost ucis și altul a fost…

Roxana Sicoe-Tirea, despre protestele din Franța: „Problema fundamentală – incapacitatea instituțiilor de a asculta cetățenii înainte ca nemulțumirea…

Prima zi a audierilor miniștrilor Guvernului Niculescu s-a încheiat. Votul de învestitură, programat marți | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează