Confidenţialitate


Rusia cere distrugerea scutului antirachetă de la Deveselu


Rusia cere distrugerea scutului antirachetă de la Deveselu

Solicitarea vine din partea Ministerului Apărării din Rusia și este adresată Statelor Unite ale Americii.

Practic, Ministerul Apărării din Rusia a informat joi că Statele Unite ar trebui să îşi distrugă sistemele MK-41 plasate în România pentru a putea astfel să respecte Tratatul INF, scrie Reuters.

“Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse propune părţii americane ca în perioada dinainte de expirarea Tratatului INF să ia măsurile necesare pentru revenirea la respectarea strictă a Tratatului INF prin distrugerea lansatoarelor universale Mk-41 desfăşurate la sol, dezvoltate pentru lansarea rachetelor de croazieră Tomahawk, a rachetelor-ţintă, similare în privinţa caracteristicilor cu rachetele balistice cu raza medie şi scurtă de acţiune, distrugerea dronelor de atac care, după caracteristicile lor, cad sub incidenţa termenului de ‘rachetă de croazieră terestra’, conform INF”, a menţionat purtătorul de cuvânt al ministerului, generalul maior Igor Konaşenkov.

Ministerul a informat că a convocat ataşatul militar al ambasadei SUA la Moscova pentru a-i înmâna o notă care conţine cererea Moscovei privind distrugerea scutului antirachetă de la Deveselu.

Tratatul semnat în 1987 elimină rachetele cu rază intermediară din arsenalurile Rusiei şi Statelor Unite.

Rusia a suspendat Tratatul INF în weekend după ce Washingtonul a anunţat că se va retrage în şase luni dacă Rusia va continua să încalce tratatul, acuzaţii negate de Moscova.

Totodată, ambasadorul Rusiei la bucurești, Valery Kuzmin, a spus joi, într-o conferință de presă: “Tratatul INF a fost considerat nu foarte benefic pentru Rusia. Sa dai vina pe Rusia pentru ca ar s-ar apropia periculos de granitele statelor NATO nu pot digera asta. Deocamdata, nimic nu se va schimba”.

Președintele Klaus Iohannis a spus în mod repetat că sistemul de rachete de la Deveselu nu este îndreptat împotriva Rusiei, ci este menit să apere aliații.

Ce este scutul antirachetă?

Scutul antirachetă de la Deveselu, în prezent, componentă a scutului american de apărare și viitoare componentă a sistemului antirachetă al NATO, este una dintre cele mai mari investiții militare străine realizate de o mare putere în România.

Este o investiție de aproape un miliard de euro.

Scutul de la Deveselu a presupus instalarea a zeci de rachete, fără încărcătură explozivă.

Este o investiție făcută de americani pe timp de pace și, potrivit tuturor declarațiilor oficiale, pentru a menține pacea.

De ce? Pentru că deși la noi e pace, la Est de noi și în Orientul Mijlociu, adică în Ucraina și Siria, războaiele fac ravagii de câțiva ani.

Și, tot la Est, Rusia, China și Coreea de Nord sunt în toiul unei curse a reînarmării.

Ori, susțin americanii și europenii, într-un asemenea context, nu poți să stai pasiv, ci te pregătești pentru ce e mai rău și te rogi ca rachetele să fie folosite – cel mult – ca arme de propagandă.

Ironic, baza din județul Olt s-a ridicat exact pe locul fostei unități militare construite de ruși la sfârșitul anilor 40 și începutul anilor 50.

Astăzi, în mijlocul câmpiei de pe malurile Oltului, flutură steagul american.


Ultimele stiri
Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…