Confidenţialitate


Rusia celebrează victoria armatei roşii împotriva turpelor naziste


Rusia celebrează victoria armatei roşii împotriva turpelor naziste

O paradă militară grandioasă este organizată, astăzi, la Moscova, pentru a celebra cele şapte decenii care au trecut de la victoria armatei roşii în cel de-al Doilea Război Mondial.

Documentul prin care forţele naziste capitulau a fost semnat în seara zilei de 8 mai 1945, la Reims, în Franţa. La miezul nopţii, se încheiau cei 5 ani de conflagraţie.

Pentru a se disocia de occidentali, sovieticii au refăcut momentul capitulării a doua zi, pe 9 mai, în Berlinul ocupat. Era primul element care avea să anunţe că foştii aliaţi vor deveni duşmani în deceniile următoare.

al doilea razboi mondial

După cum relatează Russia Today, amfitrionul ceremoniilor de la Moscova este preşedintele Vladimir Putin. Între invitaţi se numără omologii acestuia din China şi Cuba. La festivităţi este prezent şi secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon.

putin

Peste 16.000 de militari sunt angrenaţi în ceremoniile din Piaţa Roşie, alături de sute de echipamente de luptă. „Vedeta” acestui spectacol va fi tancul T-14, despre care Moscova spune că ar fi cel mai puternic din lume. Un alt element de noutate va fi racheta balistică intercontinentală de tip Yars.

Mii de moscoviţi au asistat anterior la repetiții.

Totuși, prezentarea armamentului de ultimă generaţie are loc într-un context internaţional delicat, în care Rusia este acuzată de agresiune militară împotriva Ucrainei.

Alipirea Crimeii și politica dusă în ultimii ani de Kremlin au fost criticate de cancelariile occidentale.

Mulți lideri ai Vestului au declinat invitaţia de a veni la Moscova. Cancelarul german Angela Merkel va ajunge totuși mâine la Moscova, pentru a depune o coroană cu flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut şi pentru a se întâlni cu Vladimir Putin.

parada moscova

 


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează