Confidenţialitate


Rusia ar intenționa să oprească blocurile de energie ale centralei de la Zaporojie și să le deconecteze de la rețeaua electrică, susține Kievul


Rusia ar intenționa să oprească blocurile de energie ale centralei de la Zaporojie și să le deconecteze de la rețeaua electrică, susține Kievul

Kievul acuză Rusia că intenționează să oprească blocurile de energie ale centralei nucleare de la Zaporojie și să le deconecteze de la rețeaua electrică ucraineană. Compania nucleară de stat din Ucraina, Energoatom, susține că Rusia, care controlează centrala din sudul Ucrainei, s-ar pregăti să efectueze o „provocare la scară largă” acolo.

Kremlinul refuză ca în jurul centralei să fie formată o zonă demilitarizată iar Kievul acuză Moscova că ar pregăti noi provocări în zonă.

Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au declarat serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.

„Ofițerii ucraineni de informații cred că rușii pregătesc o provocare” în zona centralei nucleare, a transmis Centrul pentru Securitate Informațională din Ucraina.

„În urma bombardamentelor lor extinse… [forțele ruse] ar putea „să ridice miza” și să organizeze un adevărat atac terorist asupra celei mai mari instalații nucleare din Europa”, se arată în comunicatul prezentat de BBC.

Site-ul televiziunii britanice de știri notează că nu a putut verifica afirmațiile.

În ciuda îngrijorărilor, notează BBC, există informații că amplasamentul ar fi mult mai sigur decât centrala de la Cernobîl – locul celui mai grav incident nuclear din istorie.

Reactorul se află într-o clădire din beton armat cu oțel, care poate „rezista la evenimente externe extreme, atât naturale, cât și provocate de om, cum ar fi un accident de avion sau explozii”, au declarat experții pentru BBC.

Kievul și Moscova se acuză acum reciproc că bombardează zona. Explozii au loc periodic în regiune.

Moscova este acuzată că a transformat centrala într-o bază militară, unde se află trupe și unde ar fi depozitat armament.

La solicitările Ucrainei și cele internaționale, Rusia răspunde acum că formarea unei zone demilitarizate în jurul centralei ar face uzina mai vulnerabilă.

Uzina de la Zaporojie este cea mai mare din Europa și a fost unul dintre primele obiective capturate de ruși.

Muncitorii ucraineni operează în continuare fabrica deși de atunci se află sub controlul trupelor ruse.

Citește și: Discuții între Ucraina, Turcia și ONU despre ocuparea centralei de la Zaporojie. Erdogan: „Omenirea nu vrea alt Cernobîl”

Foto: Shuttestock


Ultimele stiri
Ciobanii amenință cu proteste la Bruxelles după discuția cu consilierul prezidențial: Venim „să salvăm Miorița din România” |…

Ministrul interimar al Agriculturii condamnă violențele de la protestul ciobanilor și face precizări despre măsurile de sprijin prgătite…

Canada, invitată să devină primul membru asociat al Uniunii Europene. Ce ar presupune un astfel de statut |…

Ursula von der Leyen, despre prioritățile UE în 2027: securitate, energie, AI, climă și migrație. Canada, invitată să…

17 servicii județene de ambulanță nu mai au bani pentru cheltuielile din octombrie. Sindicaliștii cer fonduri suplimentare |…

Ciprian Pamfile, indicat de autorități drept unul dintre principalii instigatori ai violențelor de ieri din Piața Victoriei. A…

A doua zi de protest al ciobanilor. Protestatarii cer să fie primiți la Guvern. Spun și că un…

Nicușor Dan cheamă partidele la noi consultări pentru desemnarea unui premier

BIFE-SIM 2026: Cine mai produce în România. Cum câștigăm competiția globală?

Ursula von der Leyen îşi prezintă discursul despre Starea Uniunii. Se vor enumera priorităţile executivului de la Bruxelles…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează