Confidenţialitate


Rusia amenință cu sistarea livrărilor de gaz spre Europa


Rusia amenință cu sistarea livrărilor de gaz spre Europa

Rusia a ameninţat în mod direct că va opri livrările de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1 pentru prima dată de la invazia din Ucraina, relatează Agerpres, citând DPA.

“Avem dreptul deplin (…) să impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care în prezent operează la capacitatea maximă”, a spus vicepremierul  Alexander Novak la televiziunea de stat, luni, precizând că o astfel de măsură ar fi similară cu decizia Germaniei de a opri aprobarea proiectului Nord Stream 2.

Oficialul a adăugat că Rusia nu face încă acest pas, dar a adăugat că Moscova se simte împinsă în această direcţie de politicienii europeni şi de acuzaţiile lor.

Potrivit Reuters, Alexander Novak a atras atenţia de asemenea că preţul la petrol ar putea creşte de peste două ori, până la 300 de dolari barilul, dacă SUA şi aliaţii lor ar interzice importurile de petrol rusesc, o sursă crucială de venit, după ce Rusia a fost practic scoasă de pe pieţele financiare occidentale.

Nord Stream 1 asigură aproximativ 60 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, transmis din Rusia spre Germania şi apoi redistribuit spre mai multe ţări europene.

Germania a suspendat procesul de aprobare a gazoductului Nord Stream 2 după ce Rusia recunoscut independenţa provinciilor separatiste din estul Ucrainei.

Temerile unui război energetic între Rusia şi Occident sunt tot mai mari, în contextul în care SUA fac presiuni în rândul aliaţilor să interzică importurile de petrol din Rusia ca sancţiune pentru invadarea Ucrainei.

Rusia a inclus România între statele neprietenoase, către care datoriile vor fi plătite în ruble, puternic devalorizate în ultimele săptămâni.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a explicat la Europa FM că lista – care include toate țările occidentale – este rezultatul sancțiunilor economice impuse regimului de la Moscova, ca “reacție legitimă la actul de agresiune față de Ucraina”.

Comisia Europeană ar urma să își prezinte, marți, strategia prin care să își reducă dependența față de gazul rusesc.

Ostilitățile armate din Ucraina au intrat în cea de-a 13-a zi.


Ultimele stiri
Percheziții DNA în șase județe. Polițiști și lucrători vamali, suspectați că ar fi luat mită de la transportatori…

Premiul Nobel pentru Medicină 2026. Laureați sunt Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel „pentru descoperirile lor privind…

Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări. Secretarul general al PSD: „Mergem astăzi la Palatul Cotroceni…

Alertă în Marea Neagră. O navă turcească a fost lovită, cel mai probabil de o dronă, în apropiere…

Spania: Premierul Pedro Sánchez convoacă alegeri anticipate. Scrutinul va avea loc pe 29 noiembrie

Ce înveți despre somn abia după ce pleci de acasă la facultate (P)

Brazilia: Flavio Bolsonaro, fiul lui Jair Bolsonaro, îl devansează pe actualul președinte în primul tur al alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu va fi scos din arest pentru a participa la perchezițiile informatice efectuate de anchetatori. Socrul său,…

România întâlnește Suedia în al patrulea meci din Liga Națiunilor. Tricolorii nu au niciun punct după primele trei…

Cercetările privind hormonii care reglează apetitul, printre favoritele pentru Premiul Nobel pentru Medicină | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează