Confidenţialitate


RSF: Aproape 400 de jurnalişti, aflați în detenție în lume


RSF: Aproape 400 de jurnalişti, aflați în detenție în lume

387 de jurnaliști sunt în detenție pentru pentru că și-au exercitat meseria, potrivit bilanţului anual al Reporters sans frontières (RSF).

5 ţări concentrează mai mult de jumătate dintre aceștia (61%), indică organizația neguvernamentală.

China domină clasamentul cu 117 jurnalişti deţinuţi (profesionişti sau nu), înaintea Egiptului (30), Arabiei Saudite (34), Vietnamului (28) şi Siriei (27).

“Numărul de jurnalişti deţinuţi în întreaga lume rămâne la un nivel istoric ridicat”, subliniază ONG-ul.

Femeile, “din ce în ce mai numeroase în profesie, nu sunt cruţate”, denunţă secretarul general al RSF, Christophe Deloire. Potrivit raportului, 42 dintre acestea “sunt în prezent private de libertate”, în creştere faţă de 31 în 2019 (+35%).

În total, 17 au fost “aruncate după gratii” în cursul anului, dintre care 4 în Belarus, centrul unei “represiuni fără precedent de la” realegerea considerată frauduloasă a lui Aleksandr Lukaşenko, aflat la conducerea acestei foste republici sovietice din 1994.

O altă evoluţie notabilă este creşterea arestărilor legate de criza sanitară, cu 14 jurnalişti “încă în spatele gratiilor” pentru a fi urmărit pandemia, dintre care 7 în China.

ONG-ul, care a lansat în martie un “Observator 19” al libertăţii presei în timpul pandemiei COVID-19, a înregistrat “peste 300 de incidente legate direct de acoperirea jurnalistică a crizei sanitare” în perioada februarie şi sfârşitul lunii noiembrie, implicând aproape 450 de jurnalişti.

“Interpelările şi arestările arbitrare”, care reprezintă “35% din abuzurile înregistrate (în faţa violenţelor fizice sau morale)”, s-au “multiplicat de 4 ori” între martie şi mai, precizează raportul.

“Legile excepţionale sau măsurile de urgenţă adoptate” în majoritatea ţărilor pentru a contracara pandemia “au contribuit la oprirea informaţiilor”, explică RSF.

De asemenea, “cel puţin 54 de jurnalişti sunt în prezent ţinuţi ostatici” în Siria, Yemen şi Irak, numărul acestora scăzând cu 5% într-un an.

ONG-ul face de asemenea referire la 4 jurnalişti daţi dispăruţi în 2020, în timp ce nu au fost înregistrate noi cazuri de dispariţie în 2019. Ei provin din Orientul Mijlociu, Africa subsahariană şi America Latină.


Ultimele stiri
Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

170 de angajați de la Primăria Capitalei vor fi concediați până pe 12 aprilie. Ciprian Ciucu: „Avem trei…

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind carburanții: se declară situație de criză pe piaţa petrolului timp de…

Guvernul deblochează plata salariilor restante ale angajaților de la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, anunță președintele Consiliului Județean

PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO