Confidenţialitate


Rovinieta pentru camioane ar putea crește de 6 ori în 2026. Transportator: „Am rămas cu gura căscată, băi băieți, voi v-ați gândit bine? | AUDIO


Rovinieta pentru camioane ar putea crește de 6 ori în 2026. Transportator: „Am rămas cu gura căscată, băi băieți, voi v-ați gândit bine? | AUDIO

Rovinieta pentru camioane s-ar putea scumpi de la 1.200 de euro pe an, la peste 7.000 de euro din 2026. Propunerea, care-i nemulțumește pe transportatori, face parte dintr-un scenariu mai amplu, analizat de ministerul Transporturilor, pentru modificarea taxei drum.  

Transportatorii susțin că afacerile din domeniu vor fi puternic afectate dacă tarifele propuse se vor materializa.

Noul sistem prin care va fi calculat prețul rovinietei va avea în vedere nivelul de poluare al mașinii, adică în funcție de clasa EURO din care face parte autovehiculul. În prezent, se calculează în fucție de tipul de mașini și numărul de locuri.

Măsura propusă îi revoltă pe transportatori. De altfel, la ministerul transporturilor au avut loc dezbateri tensionate după ce transportatorilor le-au fost prezentate propunerile de modificare a legii. Vasile Ștefănescu – președintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România:

„Deci acum un camion peste 16 tone plătește 1.200 de euro pe an. Ei recomandă din 2026 7.100 de euro iar din 2035 16.500 de euro per camion, per cap tractor. Cei care au făcut acest studiu n-au venit la noi să discute cu noi, cu transportatorii. Au fost și ei prin țară, s-au plimbat pe drumurile astea naționale sau așa zisele autostrăzi?”

Tot în cazul transportatorilor se propune și o taxare în funcție de distanță. Aceștia spun că nu vor putea suporta scumpirile și vor fi nevoiți să scumpească serviciile sau chiar să își închidă afacerile.

„Într-un final am rămas așa cu gura căscată, băi băieți, voi v-ați gândit bine ce spuneți aici? Eu nu înțeleg cum poți să vii cu aberațiile astea, n-avem o autostradă în 30 de ani cap-coadă și tu îmi spui că din 2026 plătesc de 6 ori mai mult rovinieta. Noi n-avem banii ăștia să suportăm, vă dați seama, dacă noi nu mai producem mâine, tragem mașinile pe dreapta, cu activitățile noastre conexe 18% din PIB-ul României dispare, nu-i de colea.”

Rovinieta va fi modificată, așa cum România și-a asumat prin PNRR, și pentru autoturisme și vehicule cu masa mai mică sau egală cu 3 tone și jumătate.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Guvernanții vor să îi sprijine financiar pentru cei care produc materiale de construcții pentru piața internă. Măsura ar fi binevenită, spun patronatele | AUDIO


Ultimele stiri
Liliecii: eroii nevăzuți ai nopții

Parlamentul suedez a adoptat reducerea vârstei răspunderii penale de la 15 la 14 ani | AUDIO

Șoferul care a accidentat trei persoane în Brașov a fost reținut de polițiști și va fi prezentat instanței…

NATO a doborât o dronă în nord-estul Letoniei | AUDIO

David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. A avut cel mai bun timp…

Analistul economic Adrian Negrescu, despre reducerea accizei la motorină: „o reducere între 20 și 80 de bani. Pentru…

Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO

Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe…

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează