Confidenţialitate


Românul Avram Iancu a început traversarea înot a Canalului Mânecii


Românul Avram Iancu a început în această dimineață traversarea înot a Canalului Mânecii, el aflându-se la cea de-a treia încercare de acest fel.

El va încerca să înoate cei peste 40 de kilometri doar în slip și cu o cască pe cap, iar condițiile meteo nu-i sunt deocamdată favorabile.

Dimineață ploua, iar apa mării avea o temperatură de doar 17 grade Celsius.

Avram Iancu lucrează ca bibliotecar în Petroșani și, înaintea cursei, s-a declarat optimist și pregătit să înfrunte orice.

 

Startul în traversarea Canalului Mânecii a fost dat de pe Shakespeare Hill Beach, o plajă situată între Dover și Folkestone, iar finalul cursei va fi pe malul francez, în zona Gris Nez.

Românul va străbate aproximativ 42 de kilometri asistat de o echipă formată din 7 români aflați la bordul unei nave de pilotaj. El va purta la mână un ceas special care-i va indica locul în care se află și cât mai are de parcurs până la finalul cursei.

Pe timpul traversării Canalului Mânecii, Avram Iancu se va alimenta și va bea apă la intervale de câte 30 de minute, iar la fiecare oră va mânca o jumătate de banană.

Avram Iancu s-a antrenat mai bine de 3 săptămâni pentru această cursă.

El a mai încercat, în august și octombrie 2014, să traverseze înot Canalul Mânecii, fără costum de neopren, dar s-a oprit la aproximativ 15 kilometri de malul francez.

Organizatorii i-au cerut atunci să se oprească pentru că valurile și curenții mari i-ar fi pus viața în pericol.

 

SURSĂ FOTO: Agerpres

 


Ultimele stiri
Dâmbovița: Incendiu cu degajare mare de fum. Autoritățile au emis RoAlert

Protest al iubitorilor de animale. Aceștia sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratate animalele fără stăpân

După execuția eșuată a unei condamnate, șeful penitenciarelor din Tennessee a demisionat. Deținuta e în spital, în stare…

Protest al transportatorilor la Târgu Jiu | VIDEO

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președinția a anunțat calendarul discuțiilor | AUDIO

Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează