Confidenţialitate


România va prelua 10 migranți dintre cei 150 de pe nava caritabilă Open Arms


România va prelua 10 migranți dintre cei 150 de pe nava caritabilă Open Arms

Ministerul Afacerilor Externe informează că în urma ultimelor evoluţii privind migranţii din Marea Mediterană, România a fost contactată recent de Comisia Europeană, care coordonează eforturile de identificare a unor soluţii pentru salvarea vieţilor migranţilor, autorităţile ţării noastre răspunzând favorabil privind relocarea a 10 persoane din Malta.

Au mai existat situaţii similare în acest an, iar România a participat la trei astfel de apeluri de preluare făcute de către Comisia Europeană, respectiv două din Italia, pentru un număr de 10 persoane şi unul din Malta, pentru un număr de cinci persoane aflate în nevoie de protecţie, care s-au finalizat cu sosirea, până în prezent, pe teritoriul României a unui număr de 11 persoane.

“Autorităţile române cunosc situaţia din Marea Mediterană şi România a participat activ la discuţiile purtate în vederea identificării unor soluţii, atât pentru evitarea pierderii de vieţi omeneşti, cât şi pentru împiedicarea deschiderii unor breşe care să conducă la încurajarea migraţiei ilegale.

Chiar dacă situaţia actuală nu poate fi comparată cu nivelul fluxurilor de migranţi din perioada 2015-2016, fenomenul rămâne foarte îngrijorător, cu o creştere semnificativă a mortalităţii în rândul migranţilor care aleg această cale”, se arată într-un comunicat MAE.


Ultimele stiri
Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…

Înalta Curte suspendă Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan.…

PSD cere tăierea accizelor la combustibil și reduceri de taxe. Sorin Grindeanu: Trebuie discutat pentru a pune în…

„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…

Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului | AUDIO