România și alte state europene, solidare cu Spania „în momentele dificile” de după accidentul feroviar în care au murit 30 de oameni și au fost răniți 80. Reacții de la oficiali europeni | VIDEO
Sursa foto: X / Guarda Civil
Mai mulți oficiali europeni au transmis miercuri mesaje de condoleanțe și de solidaritate cu Spania, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri dimineață în provincia Toledo, la sud de Madrid. Cel puțin 30 de oameni și-au pierdut viața după ce trei vagoane au deraiat și alte două s-au răsturnat. În jur de 80 de persoane au fost rănite, potrivit președintelui regiunii Castilla-La Mancha.
Serviciile de urgență lucrează pe teren pentru a acorda asistență persoanelor afectate și pentru a le garanta siguranța, a informat premierul spaniol, Pedro Sanchez, într-o postare pe contul său de X.
„Consternat în fața gravului accident de tren din Toledo. Rămân în contact permanent cu ministrul Transporturilor, @oscar_puente_, și cu președintele Castiliei-La Mancha, @garciapage. Serviciile de urgență lucrează pe teren pentru a acorda asistență persoanelor afectate și pentru a le garanta siguranța, în coordonare cu toate administrațiile implicate. Căldura mea, solidaritatea și sprijinul pentru toate victimele și familiile lor”, a scris Pedro Sanchez pe X.
Din rândul șefilor de state și de guverne din Europa, au transmis mesaje de sprijin față de Spania oficiali oficiali români, italieni și francezi, printre alții.
România este solidară cu Spania și cu poporul său în aceste momente dificile, spune președintele Nicușor Dan.
„Profund întristat să aflu de accidentul tragic feroviar din Spania de astăzi. Gândurile mele sunt alături de numeroasele persoane care și-au pierdut viața și de familiile lor. Le doresc tuturor răniților o recuperare rapidă. România este solidară cu Spania și cu poporul său în aceste momente dificile”, a scris președintele Nicușor Dan într-o postare pe X.
Deeply saddened to learn of the tragic train accident in Spain today. My thoughts are with the many people who lost their lives and with their families. I wish all the injured a swift recovery. Romania stands in solidarity with Spain and its people in these difficult moments. @CasaReal @sanchezcastejon
— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) October 28, 2026
Premierul Luca Niculescu: „Transmit compasiunea și solidaritatea Guvernului României față de Guvernul Spaniei și poporul spaniol”
România se află în contact permanent cu autoritățile din Spania și este pregătită să ofere sprijin, spune premierul Luca Niculescu.
„Sunt profund întristat de tragedia din Spania, unde o coliziune între două trenuri a dus la pierderi de vieți omenești și a lăsat mai multe persoane rănite. Transmit compasiunea și solidaritatea Guvernului României față de Guvernul Spaniei și poporul spaniol. Condoleanțe sincere familiilor îndoliate, iar celor răniți le doresc însănătoșire grabnică. Suntem în contact permanent cu autoritățile spaniole prin colegii de la Ministerul Afacerilor Externe și suntem pregătiți să oferim sprijin. Ambasada României la Madrid și consulatele noastre sunt pregătite să ofere asistență consulară cetățenilor români”, a scris pe platforma X premierul Luca Niculescu.
I am deeply saddened by the tragedy in Spain, where a collision between two trains has resulted in loss of life and left several people injured.
I extend the compassion and solidarity of the Romanian Government to the Government of Spain and the Spanish people. My sincere condolences to the bereaved families, and I wish those injured a speedy recovery.
We are in constant contact with the Spanish authorities through our colleagues at the Ministry of Foreign Affairs and stand ready to provide support. The Romanian Embassy in Madrid and our consulates are prepared to provide consular assistance to Romanian citizens.— Luca Niculescu (@LucaNiculescu) October 28, 2026
Din Italia, premierul Georgia Meloni spune că gyvernul său este alături de „Spania și de poporul spaniol pentru dramaticul accident feroviar petrecut în apropiere de Toledo. Gândurile mele și cele ale întregului nostru Guvern se îndreaptă către familiile victimelor, către răniți și către toți cei care lucrează neîncetat în operațiunile de salvare”, a scris pe X premierul Italiei, Georgia Meloni.
In queste ore così difficili, il Governo italiano è vicino alla Spagna e al popolo spagnolo per il drammatico incidente ferroviario avvenuto nei pressi di Toledo.
I miei pensieri e quelli di tutto il nostro Governo vanno ai familiari delle vittime, ai feriti e a quanti stanno lavorando senza sosta nelle operazioni di soccorso.
— Giorgia Meloni (@GiorgiaMeloni) October 28, 2026
Franța își exprimă la rândul său solidaritatea cu Spania, transmite președintele Emmanuel Macron.
„Teribil accident feroviar în Spania. Gândurile noastre se îndreaptă către victime, familiile lor, numeroșii răniți, precum și către toate echipele mobilizate în operațiunile de salvare. Poporului spaniol, îmi exprim solidaritatea Franței”, a scris pe X Emmanuel Macron.
Terrible drame ferroviaire en Espagne. Nos pensées vont aux victimes, à leurs familles, aux nombreux blessés ainsi qu’à l’ensemble des équipes mobilisées dans les opérations de secours. Au peuple espagnol, j’exprime la solidarité de la France.
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) October 28, 2026
Și prim-ministrul Suediei a reacționat după tragedia din Toledo.
„Profund îndurerat de vestea îngrozitoare de la Toledo. Gândurile mele se îndreaptă către victime, familiile lor și poporul Spaniei”, a transmis prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson.
„Europa jelește alături de voi”, a fost mesajul venit de la vârful Uniunii Europene.
„Tocmai am primit vestea devastatoare de la Toledo despre coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Îmi exprim compasiunea profundă pentru familiile victimelor și cei dragi lor. Astăzi, Europa jelesc alături de voi”, a transmis șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Și-a exprimat „tot sprijinul pentru poporul spaniol în aceste ore de durere” și președintele Consiliului European, Antonio Costa.
„Primec cu profundă consternare veștile despre tragicul accident feroviar petrecut la Toledo. Cele mai sincere condoleanțe familiilor și celor dragi ai victimelor decedate. Toată solidaritatea mea cu răniții, cărora le doresc o recuperare rapidă. Mulțumiri echipelor de urgență care lucrează pentru a-i asista pe cei afectați. Tot sprijinul meu pentru poporul spaniol în aceste ore de durere”, a scris pe contul său de X președintele Consiliului European, Antonio Costa.
Recibo con profunda consternación las noticias del trágico accidente ferroviario ocurrido en Toledo.
Mi más sincero pésame a los familiares y seres queridos de las víctimas mortales.
Toda mi solidaridad con los heridos, a quienes deseo una pronta recuperación.
Gracias a los equipos de emergencia que trabajan para asistir a los afectados.
Todo mi apoyo al pueblo español en estas horas de dolor.
— António Costa (@eucopresident) October 28, 2026
Zeci de victime după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză în sudul Spaniei
Cel puțin 30 oameni au murit după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit, miercuri, în apropierea gării din Urda (Toledo), conform președintelui regiunii Castilla-La Mancha, Emiliano García-Page.
Președintele acestei regiuni, Emiliano García-Page, estimează că numărul răniților se ridică la 80, dintre care 50 sunt în stare gravă, și consideră că vor fi și alte victime.
Guvernul spaniol atribuie accidentul unei erori umane, scrie ziarul El Pais.
#AccidenteFerroviario
🚨 Imágenes de las labores de rescate de los efectivos del #GREIM y de #SeguridadCiudadana y de la evacuación de uno de los heridos por parte del #ServicioAéreo al Hospital 12 de Octubre.
🚔 Además de las unidades destacadas anteriormente, se han desplegado sobre el terreno cuatro #OMAC (Oficinas Móviles de Atención a la Ciudadanía), el #ServicioCinológico y el #ServicioDeMontaña
— Guardia Civil (@guardiacivil) October 28, 2026
Un tren AVE a intrat în coliziune cu un tren Iryo care staționa pe calea ferată, potrivit surselor serviciului de urgență 112. Două vagoane ale trenului Iryo și unul al trenului AVE au căzut de pe un terasament în urma coliziunii. Peste 540 de persoane se aflau în cele două trenuri implicate în coliziune.
Traficul feroviar între Madrid și Andaluzia a fost întrerupt, iar în gara Atocha și în Sevilla au fost deschise centre de asistență pentru familiile victimelor, precum și o linie telefonică de asistență (900 10 10 20). Guvernul și partidele politice și-au anulat programul de astăzi.





