Confidenţialitate


România pe ultimul loc în UE la cheltuielile pentru sănătate


România pe ultimul loc în UE la cheltuielile pentru sănătate

România este statul din Uniunea Europeană care alocă cel mai mic procent din PIB (5,1% în 2014) pentru sănătate, la polul opus fiind Suedia, Franța, Germania și Olanda care în 2014 au alocat fiecare aproximativ 11% din PIB în acest scop, arată datele publicate astăzi de Eurostat.

Comparativ, Bulgaria a alocat în 2014 o cotă de 8,5% din PIB pentru sănătate, Cehia (7,6% din PIB), Ungaria (7,2% din PIB) și Polonia (6,3% din PIB).

România este pe ultimul loc și când vine vorba de sumele cheltuite pe cap de locuitor pe sănătate, 388 de euro în 2014, față de 504 euro pe cap de locuitor în Bulgaria, 684 euro în Polonia și 757 euro în Ungaria.

Eurostat subliniază că în marea majoritate a statelor membre UE, mare parte din cheltuielile pentru sănătate sunt pentru servicii curative și de reabilitare medicală, al doilea capitol fiind cheltuielile pentru produse medicale, campioane la acest capitol fiind Bulgaria (43%) și România (37%), cu cele mai mari cheltuieli pentru această categorie.

Un alt indicator la care România este pe ultimele locuri în UE îl reprezintă cheltuielile legate de îngrijirea preventivă. În timp ce Italia și Marea Britanie alocă fiecare 4,1% din cheltuieli pentru îngrijire preventivă, la polul opus sunt România (0,8%) și Cipru (0,6%).

În ceea ce privește cheltuielile de sănătate pe baza furnizorilor, analiza arată că spitalele sunt principalul furnizor de servicii de sănătate (42,7% în cazul României), urmate de furnizorii de servicii de asistență medicală ambulatorie, a căror pondere în cheltuieile totale de sănătate varia în 2014 între 11,4% în cazul României și 32,1% în Belgia și Liechtenstein.

Ponderea cheltuielilor de sănătate care aparține retailerilor și altor furnizori de servicii medicale variază între mai puțin de 10% în Danemarca și Luxemburg, 30-35% în Grecia, Lituania, Croația, România, Ungaria și Slovacia și ajunge la un vârf de 42,4% în Bulgaria.

 

 


Ultimele stiri
Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează