Confidenţialitate


România organizează cel mai important eveniment de atletism din Europa, după pandemia de COVID-19


România organizează cel mai important eveniment de atletism din Europa, după pandemia de COVID-19

Asociaţia Balcanică a Federaţiilor de Atletism, în colaborare cu Federaţia Română de Atletism, organizează, la Cluj-Napoca, în perioada, 19-20 septembrie, întrecerile Campionatelor Balcanice de Atletism pentru seniori în aer liber, ediţia a 73-a.

Ţările participante sunt Bulgaria, Ucraina, Armenia, Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Macedonia, Turcia, Bosnia şi Herţegovina, România şi Croaţia.

România este reprezentată de o delegaţie formată din 64 de atleţi (28 la feminin şi 36 la masculin), în frunte cu patru dintre cei cinci sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo: Alin Firfirică (disc), Florentina Iusco (lungime), Claudia Bobocea (1.500 m) şi Daniela Stanciu (înălţime).

La deschiderea Campionatelor Balcanice de Atletism pentru seniori în aer liber, Ministrul Tineretului şi sportului, Ionuţ Stroe, a declarat că este important faptul că România organizează cel mai important eveniment de atletism din Europa după perioada de pandemie.

“Mă bucur nespus că putem continua tradiţia atletismului românesc. Mă bucur că avem oaspeţi de onoare din străinătate la Cluj, iar acest lucru certifică faptul că, aici, în România, putem să organizăm evenimente importante de atletism. E minunat că în România are loc cel mai important eveniment de atletism din Europa, după perioada de pandemie, cu participarea a aproape 300 de sportivi din 12 ţări. Sper ca în cel mai scurt timp să avem spectatori din nou în tribune, pentru a-i încuraja pe aceşti campioni. Suntem alături de Federaţia Română de Atletism şi ne angajăm ferm în a organiza aici Campionatul European pe echipe, liga 1, în 2021, şi Campionatul European de juniori 1, în 2023”, a spus Ionuţ Stroe.

Preşedintele World Athletics, Lord Sebastian Coe, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că această competiţie are loc într-o perioadă foste dificilă.

“Mulţumesc mult pentru invitaţia de a fi prezent la acest eveniment. E o plăcere să fiu alături de domnul ministru pentru că noi, cei din lumea atletismului, înţelegem importanţa apropierii faţă de guverne, de cei care sprijină sportul. Nu pot să nu fiu bucuros că-l am aproape şi pe domnul Dobromir Karamarinov, care nu-mi este doar un bun prieten, dar şi o persoană care conduce Balkan Athletics într-o direcţie nouă şi pozitivă.

Aici, la Campionatul Balcanic se află 12 echipe cu atleţi foarte buni şi nu pot decât să mă bucur că o astfel de competiţie are loc după o perioadă extrem de dificilă, pe un stadion spectaculos precum acesta. Atleţii au fost puternic afectaţi de această pandemie şi e responsabilitatea noastră să îi ajutăm să revină în condiţii de siguranţă la antrenamente, dar şi la competiţii”, a spus Lord Sebastian Coe.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează