Confidenţialitate


România nu susține modificarea tratatelor UE. În schimb, părerile sunt împărțite când vine vorba de partide, inclusiv cele de la guvernare


România nu susține modificarea tratatelor UE. În schimb, părerile sunt împărțite când vine vorba de partide, inclusiv cele de la guvernare

România nu susține declanșarea procedurii de modificare a tratatelor de funcționare a Uniunii Europene. Când vine vorba de partide, însă, părerile sunt împărțite, chiar și în interiorul coaliției de guvernare.

România se numără printre cele 13 state membre care au anunțat că se opun declanşării unei proceduri pentru schimbarea tratatelor europene, dorită de Parlamentul European, preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a face Uniunea mai eficientă.

Totuși, PSD a anunțat că susține procedura. „Ne dorim instrumente și mecanisme prin care Uniunea Europeană va putea cu adevărat să îi sprijine și să îi protejeze pe europeni în mod constant, dar și să acționeze eficient în contextul unor crize economice, pandemii sau conflicte”, au transmis social-democrații într-un comunicat.

Maghiarii de la UDMR și liberalii nu au transmis încă puncte de vedere oficiale referitor la acest aspect.

Potrivit unor surse din UDMR, uniunea nu susține modificarea tratatelor în forma propusă. „Ceea ce am văzut până acum, nu este ok. Este o aventură mult prea mare și cu rezultate incerte, cu șibrezirea coeziunii și solidarității.”

Printre partidele care susțin modificarea tratatelor se numără și USR.


Ultimele stiri
Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…