Confidenţialitate


ROMÂNIA NETERMINATĂ | 3 ani după #Colectiv “Operăm ca pe front”


ROMÂNIA NETERMINATĂ | 3 ani după #Colectiv “Operăm ca pe front”

Aproape 18 de ani au trecut de când profesorul universitar Theodor Stamate, specialist în chirurgie plastică și reconstructivă, a început demersurile pentru înființarea unei secții de Mari Arși la Iași și pentru dotarea cu o bancă de piele. Zeci de kilograme de acte redactate, cel puțin cinci miniștri ai sănătății schimbați, și Iașul tot nu are nici banca de piele, nici secția. Astăzi, clădirea există, dar stă cu lacătul pe ușă.

Cu 15 ani înainte de Colectiv, mai exact în anul 2000, la Iași a avut loc o tragedie într-un club: o demonstrație cu alcool tehnic la un concurs între licee a provocat un incendiu. Mai mulți copii au fost răniți. Dintre ei, două eleve au ajuns în stare gravă la profesorul Theodor Stamate, care s-a confruntat pentru prima dată cu un accident colectiv ce implică arsuri. Una dintre eleve a murit. Cealaltă a fost salvată, dar ani la rând a trebuit să treacă prin intervenții chirurgicale, după cum ne reamintește Violeta Cincu:

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.


O secție pentru pacienți încadrați la categoria Marelui Ars exista la vremea respectivă, în cadrul Spitalului de Urgențe Sfântul Ioan. În 2014, însă, spitalul a fost deființat, iar secția de arși – mutată la Spitalul Spiridon, unde nu existau condiții pentru marii arși – spune medicul Theodor Stamate:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Din 2014 până în 2018 lucrăm în condiții improvizate. Grație bunăvoinței colegei de la Oftalmologie, care a renunțat la cabinetul ei, am realizat o sală de operație în care să putem să operăm urgențele măcar. S-a dovedit insuficientă. Am apelat la  cei de la oro-maxilo-facială și așa am ajuns să operăm ca pe front, simultan. Unul scoate un dinte, noi facem o incizie pe cealaltă masă, nu este corect. ”

Iar condițiile de operație și spitalizare sunt esențiale în tratamentul marilor arși – subliniază doctorul Stamate:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“În lumea civilizată, se apreaciază că, pentru un milion de locuitori două unități. Moldova românească are aproximativ șase milioane de locuitori. În consecință, ar fi necesare 12 unități. Pe lângă aceste unități, un bloc operator, o sală de operație, fără a scoate marele ars din acel sector. Altfel îl pierzi. Dacă noi nu înțelegem că trebuie să izolăm Arsul și că asta e cheia succesului, atunci nu o să putem salva oamnei niciodată. Doar ne facem că îi salvăm. ”

Astăzi, de la Iași – că și din celelalte viitoare secții de mari Arși din țară – lipsește aparatură.

După incendiul de la Colectiv, din 2015, oficialii au intrat în alertă. Au constituit un grup de lucru – cu profesori și doctori în domeniu, au întocmit o lista cu reperele de urmat în tratarea victimelor și au cerut finanțare de la Banca Mondială. Dar – între comisii și avize –România a fost la un pas de a pierde această finanțare. De la Iași, medicul Theodor Stamate face bilanțul inactivității autorităților:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Totul e improvizat. Mor oameni. Încă e o minune că scapă atât de mulți în condițiile în care lucrăm. În România, în fiecare an, mor minimun 1000 de oameni cu arsuri. În 20 de ani au murit 20 000. În 30 de ani în curând 30 000 de oameni, dintre care măcar o parte puteau fi salvați.”


Ultimele stiri
Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare