Confidenţialitate


Farmaciile, autorizate să elibereze antibiotice fără rețetă în timp ce România este pe primul loc în UE la consumul acestora. Se eliberează doar doza de urgență | AUDIO


Farmaciile, autorizate să elibereze antibiotice fără rețetă în timp ce România este pe primul loc în UE la consumul acestora. Se eliberează doar doza de urgență | AUDIO

Farmaciile sunt autorizate să elibereze antibiotice fără rețetă. Așa a decis Ministerul Sănătății printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial. Pacienții vor putea lua din farmacii doar doza de urgență, mai exact tratamentul pentru 72 de ore si vor completa o declarație pe proprie răspundere că nu au ridicat din altă farmacie anibioticul, în cursul aceluiași tratament.

Pacienții vor completa o declarație pe proprie răspundere

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Ne-am propus să venim în ajutorul pacientului, deci, nu vor rămâne pacienții descoperiți în situații strict necesare, ci farmaciștii se vor implica să analizeze situația, dacă nu se poate contacta medicul. Atunci, pe baza unor analize sau pe baza unor evaluări concrete se va completa o fișă de urgență, o declarație pe proprie răspundere a pacientului care va rămâne la farmacie, iar doza eliberată va fi cea de urgență pe parcursul a 72 de ore, astfel încât pacientul să nu rămână descoperit în weekend sau în perioada unor sărbători legale”, a declarat conf. dr. Farmacist Elena Dinte.

Auto-medicația și administrarea de antibiotice la sfatul unor persoane neautorizate sunt situații des întâlnite în România, dar aceste prevederi noi îi vor ajuta pe farmaciști să reducă aceste practici, mai explică Elena Dinte.

Farmaciștii vor înregistra toate antibioticele eliberate

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Sunt și situații în care pacienții consumă anumite medicamente care sunt din clasa antibioticelor și care sunt interpretate ca fiind medicamente cu altă acțiune. De exemplu, Antitusiv, pentru că și vecinul a luat acest medicament atunci când a tușit. Ceva de genul. Trebuie evitate astfel de situații și, în cazul acesta, să sperăm că lucrurile se vor normaliza. Sperăm că pacienții vor înțelege că toate aceste eforturi pe care farmacistul le face în plus sunt menite să aducă beneficii sănătății”, a adăugat conf.dr. farmacist Elena Dinte.

Farmaciștii vor înregistra toate antibioticele eliberate și vor face raportarea lor zilnică.

Între timp, România este pe primul loc în UE la consumul de antibiotice

Românii – fruntași la consumul de antibiotice în Uniunea Europeană. Potrivit  datelor din 2021 de la Centrul European de Control al Bolilor, suntem pe primul loc la consumul de antibiotice – de trei ori mai multe pe cap de locuitor față de Olanda și Austria.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Consumul excesiv de antibiotice generează apariția bacteriilor multirezistente, spunea recent ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. O statistică de la Centrul European al Bolilor arată că 80% dintre români iau antibiotice eliberate pe bază de prescripție, iar 20% cumpără fără rețetă, mai afirma ministrul. Un român ia de trei ori mai multe antibiotice decât un olandez sau un austriac, iar de cele mai multe ori nu păstrează medicamentele în condiții corespunzătoare.

Ministrul Rafila a vorbit recent și despre introducerea mai multor reglementări în cee ce privește vânzarea antibioticelor în farmacii, spre exemplu, prin completarea unui formular de către pacient pentru a monitoriza mai bine consumul.

Printre greșelile pe care le mai fac românii se numără și tratarea infecțiile virale cu antibiotice.

Autori: Ana Stanciu și Laura Dori

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Zeci de mii de fișe medicale eliberate ilegal, identificate de polițiști la o clinică medicală privată din Ilfov. 6 persoane, reținute | VIDEO


Ultimele stiri
PSD cere demisia Cristinei Trăilă din funcția de secretar general adjunct al Guvernului. DNA a început urmărirea penală…

Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, urmărită penal pentru complicitate într-un dosar legat de Fănel Bogos |…

Două grupuri parlamentare europene cer Comisiei Europene să blocheze fondurile din PNRR pentru România din cauza unui amendament…

De ce nu s-a ieftinit motorina după reducerea accizei. Explicațiile Ministerului Energiei și reacția transportatorilor | AUDIO

Centura de nord a Focșaniului se deschide astăzi. Tronsonul, finalizat încă din vara anului trecut, nu a putut…

O nouă rundă de discuții între Nicușor Dan și liderii fostei coaliții de guvernare despre Legea salarizării. Dacă…

România, rezultate foarte bune la Mondialele de Canotaj de la Amsterdam. Victorii la dublu rame și dublu vâsle…

Recolta de cafea din Brazilia, afectată de ploile abundente. Producătorii se tem de o penurie de cafea Arabica…

O tornadă a măturat un departament din sudul Franței, unde zeci de oameni au fost răniți. Sute de…

Claudiu Năsui intră în Guvernul Republicii Moldova. Va conduce ministerul Economiei și Digitalizării. A primit și cetățenia moldovenească…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează