Confidenţialitate


România înregistrează scumpiri mai mari decât media europeană la carne de pui, de porc sau ouă | AUDIO


România înregistrează scumpiri mai mari decât media europeană la carne de pui, de porc sau ouă | AUDIO

În ultimul an, prețurile alimentelor au crescut la fel de mult în România ca și media europeană, și anume cu 9,2%. Însă pe categorii de produse, la carnea de pui, porc și ouă avem printre cele mai mari scumpiri, peste media Uniunii. Potrivit datelor Comisiei Europene, singurul produs de bază care s-a ieftinit la noi este uleiul.

Față de septembrie 2022, prețurile alimentelor au crescut în Slovacia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Croația și Grecia mai mult decât în România, în timp ce în Cehia, de exemplu, scumpirea a fost de numai 5,7, iar în Danemarca și Finlanda de 4,7%.

La carnea de porc, avem însă a 8-a cea mai mare scumpire din spațiul comunitar, de 13,7% față de media de 9,3%. Recordul e în Bulgaria, unde kilogramul de carne de porc s-a scumpit cu peste 17 procente. În Danemarca și Finlanda prețul carcasei de porc a scăzut.

La carnea de pasăre, prețul mediu a crescut în țara noastră cu 8,5% față de media de 2,5% a Uniunii, ceea ce ne plasează  în primele cinci state din punct de vedere al scumpirilor, după Estonia, Islanda, Belgia și Ungaria. În 9 țări membre însă, prețul cărnii de pasăre a scăzut în septembrie 2023 față de septembrie 2022. Cel mai mult în Cehia, cu 7 procente.

Ouăle sunt și ele mai scumpe anul acesta cu 16,6% față de anul trecut, în condițiile în care scumpirea medie este de 10,5%. În Finlanda, ouăle s-au ieftinit. Prețurile fructelor au crescut  la noi cu 7,7% în ultimul an, exact cât media europeană. Legumele s-au scumpit cu 8,7 procente față de aproape 12% – media Uniunii, în timp ce cartofii sunt cu 14% mai scumpi, față de media de 22,6%.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dintre alimentele de bază, uleiul e singurul care s-a ieftinit față de septembrie 2022. Prețurile la raft au coborât cu 12 procente. În Bulgaria este cu 21% mai ieftin, iar în Spania cu 42 de procente mai scump.

Foto: Shutterstock

Citește și: Consiliul Concurenței: Prețurile pentru RCA ar putea crește în 2024 | AUDIO


Ultimele stiri
Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează