Confidenţialitate


România, după 30 de ani la Paris – Reportaj


România, după 30 de ani la Paris – Reportaj

După 30 de ani trăiţi la Paris, Simona Niculescu, s-a întors … acasă, în România. A pus degetul pe hartă şi a ales un loc liniştit, la ţară, unde a decis acum 9 ani să trăiască împreună cu soţul ei, iar mai târziu şi cu fiul lor.

Toate bune şi frumoase, până când – în scurt timp – avea să descopere că decizia de a trăi la ţară, în România, pare să fie aventura vieţii ei.

Spune în glumă că face dansul ploii, rugându-se să plouă, ca să mai strângă apă în toate bidoanele pe care le are agăţate în pomi sau la streaşini. Sau, iarna, topeşte zăpadă, ca să mai aibă apă pentru spălat.

Pe de altă parte, când plouă drumul devine impracticabil. Noroiul e până la genunchi şi se formează şanţuri tocmai bune de rămas cu maşina în ele.

Aventura vieţii a continuat prin interacţiunile cu autorităţile din România şi cu Justiţia din România.

Simona Niculescu a câştigat un proces prin care Primăria din Băiculeşti, judeţul Argeş, este obligată să repare drumul care duce sus, în deal, la casa visurilor construită de familia Niculescu. Este, însă, doar o hârtie care poate fi înrămată şi pusă pe perete.

Aşadar, aventurile unei românce întoarsă de la Paris, după 30 de ani.

Un reportaj de Liliana Nicolae

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Diana Buzoianu, precizări despre programul Casa Verde Baterii: „Dacă toată lumea își face treaba corect, într-un an am…

Alegeri regionale în Germania. Partidul Die Linke câștigă la Berlin, iar AfD obține peste 38% în Pomerania Occidentală.…

DIICOT explică schema de înșelăciune în care ar fi fost implicat Călin Georgescu. Un om de afaceri ar…

Sorin Grindeanu, după ședința BPN: „PSD a decis azi să nu voteze Guvernul Bolojan 2.0”

România în Direct. Dosarul Georgescu. Contează în formarea guvernului? | AUDIO

(P) Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show

Susținători ai lui Călin Georgescu, mobilizați pe Telegram după ce acesta a fost ridicat de DIICOT | AUDIO

Social-democrații, în ședință. PSD decide dacă susține Guvernul Siegfried Mureșan | AUDIO

Suceava: Percheziții DNA în mai multe puncte vamale. Suspiciuni de corupție în legătură cu trecerea unor bunuri din…

Alegerile regionale din Germania: Partidul de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania” ar putea câștiga încă un scrutin. Cancelarul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează