Confidenţialitate


România ar putea găzdui mai multe meciuri la Euro 2020


România ar putea găzdui mai multe meciuri la Euro 2020

Președintele forului fotbalistic continental, Aleksander Ceferin a recunoscut că trei dintre cele 12 gazde ale turneului final al Europeanului din vara anului viitor întâmpină dificultăți în acest moment.

Aceste trei orașe ar fi Roma, Bilbao și Copenhaga.

Ceferin confirmă că UEFA ia în calcul o variantă de organizare cu mai puține orașe.

Mutarea turneului final cu un an, din această vară în 2021, a provocat multe probleme, mai ales în țările puternic afectate de pandemie, Italia și Spania, dar și pentru alte federații naționale de pe continent.

De aceea, președintele UEFA a declarat că este posibil să se reducă numărul gazdelor.

„În principiu, plănuim un EURO identic, așa cum l-am dorit de la început. Cu nouă orașe, totul e rezolvat. Cu trei sunt greutăți, discutăm în continuare. Suntem gata să organizăm acest campionat. În zece, nouă sau opt orașe”, a afirmat Aleksander Ceferin pentru beIN Sports.

Amintim, Federația Română de Fotbal a anunțat încă din luna martie, după decalarea Euro 2020, că Bucureștiul va fi prezent în 2021, putând chiar primi mai multe partide.

Patru meciuri ar trebui să se joace pe Arena Națională: trei în faza grupelor și unul în optimi.


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează