Confidenţialitate


România a pierdut apelul la forul mondial de rugby și va rata Cupa Mondială


România a pierdut apelul la forul mondial de rugby și va rata Cupa Mondială

Echipa națională de rugby a ratat și ultima șansă de a obține calificarea la Cupa Mondială de anul viitor.

Comisia Independentă ce a analizat apelul Federației Române, a respins contestația depusă după descalificarea “stejarilor”.

Amintim, la 15 mai, România a fost penalizată cu 30 de puncte în clasamentul preliminariilor zonei europene fiindcă a folosit un jucător neeligibil.

Este vorba de Sione Fakaosilea, naturalizat și selecționat în prima reprezentativă, deși evoluase într-o selecționată a statului Tonga.

Astfel, “tricolorii” au pierdut primul loc în calificări, care a revenit Rusiei. Din același motiv au fost pedepsite Spania și Belgia, care au folosit mai mulți rugbysti neeligibili, iar poziția a 2-a, de baraj, a fost dată Germaniei.

Ibericii făcuseră și ei o contestație, prin care cereau rejucarea meciului pierdut cu Belgia, pe motiv că a fost arbitrat de un român, care a ajutat adversarii, favorizând astfel calificarea “stejarilor”.’

Va fi pentru prima oară în istorie când România nu va participa la Cupa Mondială, ediția de anul viitor fiind găzduită de Japonia.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează