Confidenţialitate


România a învins Canada în Fed Cup


România a învins Canada în Fed Cup

Echipa României a învins-o cu 3-0 pe cea a Canadei în Cupa Federațiilor, în întâlnirea din Sala Polivalentă de la Cluj.

Punctul decisiv a fost adus duminică de Irina Begu, care a depășit-o cu 6-2, 6-4 pe Katherine Sebov, în vârstă de 19 ani și clasată pe locul al 319-lea WTA.

În primele două meciuri, disputate sâmbătă, Sorana Cîrstea a trecut cu 6-2, 6-2 de Carol Zhao și Irina Begu a învins-o mai greu, în 3 seturi, pe Bianca Andreescu, jucătoare de origine română, care are doar 17 ani.

Echipa de Fed Cup a României va merge acum la barajul pentru accederea în Grupa Mondială 1, a cărui tragere la sorți va avea loc luni.


Ultimele stiri
Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO