Confidenţialitate


România a devenit ”atractivă” pentru depozitarea gunoaielor din întreaga lume, avertizează Garda de Mediu | AUDIO


România a devenit ”atractivă” pentru depozitarea gunoaielor din întreaga lume, avertizează Garda de Mediu | AUDIO

România a ajuns țara cea mai „atractivă” pentru afaceriștii din lume, care, din cauza prețurilor mici de depozitare a deșeurilor, trimit la noi cantități uriașe de gunoaie. Dacă legislația nu se schimbă și nu se armonizează cu cea din UE, România va deveni groapa de gunoi a Europei, avertizează comisarii Gărzii de Mediu.

Aproape 100 de containere, pline cu deșeuri toxice, au fost descărcate, în ultimele săptămâni, în portul Constanța Sud Agigea. Peste 2500 de tone de gunoaie, aduse din Germania pentru o firmă din Prahova. Ultimele 20 de containere au fost deschise vineri. Adina Staicu de la Garda de Mediu Constanța:

„Toate sunt impregnate cu niște substanțe potențial periculoase. Sacii aceștia ar fi trebuit să conționă doar deșeuri din plastic, ca să poată intra intr-o instalație de valorificare. Acestea ar fi ajuns într-o groapă de gunoi”. 

În portul Constanța Sud a ajuns și șeful Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu:

„E clar că avem structuri de Crimă Organizată și, împreună cu procurorii, Garda de Coastă, Poliția, vămile, mergem mai departe și controlăm toate aceste containere care intră în România”, a declarat Berceanu.

Procurorul constănțean Teodor Niță instrumentează de ani de zile dosare pe infracțiuni de mediu. A trimis în judecată zeci de afaceriști care au adus gunoaie în România:

„Dacă introduce deșeuri, în vederea eliminării în România, este infracțiune. Sunt tratamente judiciare de până la 5-7 ani de detenție, dar nu încălzește pe nimeni faptul că stau la pușcărie ci că sunt mii de tone care sunt și care rămân aici 2000 de ani”.

Iar România continuă să importe deșeuri. Numai vineri, polițiștii de frontieră au oprit, la  Giurgiu, 17 tone de gunoi din plastic, toxic pentru mediu, iar la Vama Veche, șase TIR-uri cu 100 tone deșeuri metalice dinspre Bulgaria.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ghiulfer Predescu

 


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează