Confidenţialitate


Roma: Culoare de trecere, pentru ca turiștii să nu se mai oprească la Fontana di Trevi


Roma: Culoare de trecere, pentru ca turiștii să nu se mai oprească la Fontana di Trevi

Virginia Raggi, primarul Romei, a confirmat că dorește să instaleze culoare de trecere pentru a evita ca turiștii să se oprească în fața celebrei Fontana di Trevi, având în vedere că multe persoane se opresc să mănânce pe trepte, să se răcorească și chiar să se scalde în apele sale, relatează EFE.

“La Fontana di Trevi s-au înmulțit rondurile agenților poliției municipale, dar mă gândesc și la crearea de culoare delimitate, asemeni celor din muzee, pentru ca monumentul să poată fi admirat și să interzică oprirea”, a declarat Raggi marți seara în programul ‘Porta a Porta’ difuzat de televiziunea publică RAI1.

Potrivit ei, aceste culoare de trecere ar fi soluția pentru a împiedica unele incidente petrecute recent, în care unele persoane își răcoresc picioarele în fântâna construită de Nicola Salvi între 1732 și 1762 și care a fost restaurată recent.

Dario Franceschini, ministrul bunurilor culturale, a cerut în urmă cu câteva luni Primăriei din Roma “să impună limite fluxului de turiști sau o barieră pentru a evita ca persoanele să sară în apă, cum au făcut recent doi bărbați, dintre care unul spaniol, care s-au dezbrăcat și au intrat apoi în apă.

Ipoteza unui traseu obligatoriu fără oprire pentru turiști în fața regelui Neptun care tronează în mijlocul fântânii a mai fost lansată și de responsabila centrului istoric al Romei, Sabrina Alfonsi,

“Nu poate fi închis spațiul de la Fontana di Trevi, care este un muzeu în aer liber, dar se pot crea culoare de trecere pentru a reglementa fluxul turiștilor care vin zilnic în piață”, a declarat Alfonsi.

O altă măsură ar fi interzicerea furgonetelor care vând alimente și răcoritoare în piață și câteva din punctele de vânzare a suvenirurilor.


Ultimele stiri
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează