Confidenţialitate


Roland Garros 2022: Româncele și-au aflat adversarele din runda inaugurală


Roland Garros 2022: Româncele și-au aflat adversarele din runda inaugurală

Româncele care participă la Roland Garros și-au aflat adversarele. Simona Halep (19 WTA) o va întâlni în primul tur pe croata Ana Konjuh (66 WTA).

Sorana Cîrstea (27 WTA) va avea de trecut de pe nemțoaica Tatjana Malek Maria (107 WTA). Gabriela Ruse (52 WTA) o va înfrunta belgianca Elise Mertens (33 WTA).

Irina Begu (62 WTA) se va duela cu italianca Jasmine Paolini (57 WTA). Duelul cel mai dificil îl va avea, totuși, Ana Bogdan (91 WTA), care va juca împotriva bielorusei Victoria Azarenka (15 WTA).

Irina Bara (114 WTA) s-a calificat, joi, pe tabloul principal. Pentru un bilet în competiția de pe zgura pariziană, Mihaela Buzărnescu (118 WTA) joacă, vineri, împotriva suedezei Mirjam Bjorklund (150 WTA).


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează