Confidenţialitate


Roger Federer, la ultimul meci al carierei


Roger Federer, la ultimul meci al carierei

Tenismenul elvețian Roger Federer va disputa, vineri, ultimul meci al carierei profesioniste.

În cadrul Laver Cup, competiție găzduită de Londra, cel supranumit “Domnul Tenis” va evolua la dublu, alături de spaniolul Rafael Nadal, prietenul şi rivalul său.

Într-un recent mesaj către fani, Roger Federer a vorbit despre cât de greu i-a fost să ia decizia retragerii, dar a rememorat și cele mai frumoase momente ale carierei.

Elvețianul plănuiește să petreacă mai mult timp cu familia și să se dedice cauzelor umanitare în care este implicat.

Roger Federer are 103 titluri cucerite în cariera sa, 20 de Mare Șlem. Și-a anunțat retragerea săptămâna trecută recunoscând că ultimii trei ani au fost foarte solicitanți din punct de vedere fizic.


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează