Confidenţialitate


„Revolta”, primul spectacol de balet inspirat după evenimentele din 1989, pus în scenă la Timișoara – GALERIE FOTO


„Revolta”, primul spectacol de balet inspirat după evenimentele din 1989, pus în scenă la Timișoara – GALERIE FOTO

La exact 30 de ani după Revoluția Română, Regal de Balet a venit la Timișoara cu o reprezentație specială a primului spectacol de balet inspirat după evenimentele din 1989, numit „Revolta”. Spectacolul în două acte,  semnat de coregrafii Vanda Ștefănescu și Gigi Căciuleanu, i-a avut printre protagoniști pe actorii Maia Morgenstern și Ion Caramitru.

Apa caldă, căldura și curentul electric raționalizate, cartela de pâine, programul TV de 2 ore, imposibilitatea de a călători – acestea au fost câteva din realitățile României de acum 30 de ani. Pentru prima dată, trăirile și luptele interioare ale românilor au fost transpuse în pași de dans, în primul spectacol de balet neoclasic și contemporan – „Revolta”.

Acum 30 de ani, pe 16 decembrie 1989, la Timișoara, s-a strigat „Libertate!” și „Vrem o țară liberă!”, după mulți ani de opresiuni. A fost prima scânteie, care a provocat, după mai multe zile de luptă, căderea comunismului în România.

La exact 30 de ani după Revoluția Română, Regal de Balet a pus în scenă ”Revolta” la Opera Națională Română din Timișoara. Un spectacol complex surprins în imagini de Vitalie Brega:


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu