Confidenţialitate


Revoltă la filiala PSD din Iași


Revoltă la filiala PSD din Iași

Scena politică de la Iaşi dă în clocot. Anunţul cum că Mihai Chirica, actualul edil va fi candidatul liberalilor pentru funcţia de primar a stârnit revoltă în rândul filialei locale.

Mai multe voci liberale din interior şi-au exprimat nemulţumirea faţă de conducerea partidului şi spun că nu se poate ca un fost social democrat să intre pe liste la alegerile din primăvară.

Deputatul Marius Bodea, vechiul contracandidat al lui Mihai Chirica şi cel care intenţiona să-şi depună din nou candidatura, susţine că nominalizarea lui Mihai Chirica a fost făcută ca să-i uşureze ascensiunea ministrului demis al Medilui, Costel Alexe, la conducerea Consiliului Judeţean.

Cunoscut ca fiind unul dintre cei mai vocali adversari ai lui Liviu Dragnea din interiorul partidului, Mihai Chirica şi-a început cariera politică în urmă cu opt ani.

În 2012 s-a înscris în PSD filiala Iaşi, pe listele căruia, ulterior, a fost ales consilier local.

Din acest moment se poate spune că Mihai Chirica a ars foarte repede etapele carierei sale de social demoncrat.

A devenit preşedintele organizaţiei municipale şi a fost ales primar interimar, după arestarea lui Gheorghe Nichita.

În 2016, candidează şi câştigă fotoliul de la Palatul Roznovanu, pe listele PSD. Chirica mai face un pas şi este ales vicepreşedintele social democraţilor pe ţară.

Dar toate aceste funcţii i-au fost retrase după ce s-a alăturat protestatarilor, cerând abrogarea celebrei orgonanţe 13.

Atitudinea anti-Dragnea a fost taxată şi pe plan local, Chirica fiind exclus din partid în februarie 2018.

În septembrie anul trecut, Mihai Chirica şi-a exprimat public spirjinul pentru preşedintele Klaus Iohannis în lupta pentru Cotroceni.

Zvonurile privind intrarea lui în rândul liberalilor au fost mereu infirmate de anumite voci din interiorul PNL.

Anunţul făcut astăzi de deputatul Marius Bodea, cum că Mihai Chirica va fi candidatul PNL la Primărie, a stârnit un val de reacţii.

Mulţi dintre liberali au acuzat conducerea filialei şi şi-au reiterat poziţia de adversari ai edilului, spunând că acesta nu va obţine voturi nici din dreapta şi nici din stânga politică.


Ultimele stiri
Sibiu: Un băiat de 17 ani a fost mușcat de urs în timp ce se afla la stâna…

Benzinăriile din Moscova limitează vânzarea de benzină după atacurile ucrainene asupra rafinăriilor de petrol | AUDIO

Spania deschide două centre temporare pentru circa 1.800 de copii migranți neînsoțiți din Ceuta | AUDIO

Guvernul închide proiectul Cartierului pentru Justiție și restituie banii Băncii Mondiale | AUDIO

Focar de hepatită A în Alba Iulia. Opt cazuri confirmate, dintre care șapte la copii | AUDIO

Oana Țoiu, despre drona maritimă distrusă la Neptun Deep: MAE reiterează importanța deosebită a protejării infrastructurii maritime în…

Reacția ministrei Mediului după ce Tribunalul București a decis că directorul Gărzii Forestiere București poate să revină în…

Negocieri fără rezultat la Cotroceni pe Legea Salarizării. Pîslaru: Nu putem să ne întindem mai mult decât ne…

Amenzi de până la 3.000 de lei pentru cei care refuză să iasă din mare la indicația salvamarilor.…

Clubul sportiv CFR Cluj a intrat în insolvență. Tribunalul Cluj a admis cererea clubului în urma problemelor financiare…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează