Confidenţialitate


Reuniune la vârful ONU pe tema violențelor de la granița israelo-palestiniană


Reuniune la vârful ONU pe tema violențelor de la granița israelo-palestiniană

Consiliul de Securitate al Organizației Națiuinilor Unite se va reuni, marţi, la sediul New York, în urma violenţelor de la frontiera Israelului cu Fâşia Gaza, susțin surse ale AFP, citate Agerpres.

Aproape 60 de palestinieni au fost ucişi și alți aproape 2.700 au fost răniți de tirurile israeliene, în ziua inaugurării ambasadei SUA de la Ierusalim, un gest care a scandalizat lumea arabă.

Ședința extraordonară este organizată la iniţiativa Kuweitului.

În ajun, SUA au blocat, orele trecute, adoptarea declarații de condamnare a violențelor.

Ziua de luni a fost cea mai sângeroasă din conflictul israeliano-palestinian de la războiul din vara lui 2014 din Fâşia Gaza.

Conducerea palestiniană a denunţat un “masacru”, în timp ce premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a justificat folosirea forţei prin dreptul Israelului de a-şi apăra frontierele în faţa acţiunilor “teroriste” ale mişcării islamiste Hamas, care guvernează Gaza şi împotriva căruia Israelul a condus trei războaie din 2008.

Turcia, un actor important în Orientul Mijlociu, și-a rechemat ambasadorii de la Washington și Tel Aviv. Președintele Regep Erdogan a acuzat Israelul de “terorism de stat”. Liderul de la Ankara consideră că SUA și-au pierdut statutul de mediator în conflictul israelo-palestinian.


Ultimele stiri
Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…