Confidenţialitate


Reuniune a miniștrilor de Finanțe din zona euro


Grecia rămâne o problemă pentru zona euro, deși lucrurile s-au mai calmat pe pieţele financiare. Autorităţile de la Atena trebuie să încheie un acord urgent cu creditorii privaţi pentru reducerea datoriilor, înainte ca Uniunea Europeană şi FMI să aprobe un al doilea program de salvare de 130 miliarde de dolari.

În afară de Grecia, alte subiecte ale reuniunii se referă la adoptarea unor măsuri care să asigure stabilitate financiară în ţările cu probleme din zona euro, precum și noul tratat care va întări disciplina bugetară și care ar urma să devină funcţional din ianuarie 2013.

Agenția France Presse se întreabă însă dacă zona euro a depăşit cu adevărat vârful crizei sau este vorba doar despre o perioadă de acalmie, justificată de împrumuturile de aproape 500 de miliarde de euro acordate de BCE băncilor europene.

Totuși preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi spune că are încredere că euro se va comporta mai bine în 2012.


Ultimele stiri
Kelemen Hunor: Siegfried Mureșan ar trebui să-și depună mandatul dacă nu obține voturile pentru învestirea Guvernului | AUDIO

Școala românească, după testele PISA. Corina Atanasiu: „Închizând ochii și toate ușile instituțiilor, noi condamnăm acești copii la…

Călin Georgescu, reţinut pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat de înșelăciune. A fost reținut…

Luis de la Fuente își prelungește contractul cu naționala Spaniei până în 2032 | AUDIO

Constanța: 275 de insule ecologice digitalizate au devenit operaționale. Deșeurile pot fi depuse doar cu cartelă | AUDIO

Academia Europa FM. Cine răspunde pentru rezultatele testelor PISA?

Beneficiile mersului la psiholog pentru adolescenți, din perspectiva unui specialist. Zeci de organizații cer ca tinerii de 16…

Percheziții la vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia. Ce au găsit anchetatorii în casă și în mașină |…

PNL acuză PSD că „adâncește și prelungește” criza politică prin refuzul de a susține Guvernul Mureșan: „PSD asumă…

AUR nu va vota Guvernul Siegfried Mureșan. Ștefan Avrămescu: „Nu vom vota un guvern din care nu facem…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează