Confidenţialitate


Restricțiile scenariului roșu se mențin în București pentru încă 14 zile


Restricțiile scenariului roșu se mențin în București pentru încă 14 zile

În București urmează încă 14 zile de măsuri pentru oprirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Este decizia anunţată de prefectul Capitalei Alin Stoica, după şedinţa comitetului pentru situații de urgență a municipiului București. Potrivit DSP, rata de infectare azi a ajuns la 5,3 la mie. Ieri era 4,85.

Prefectul a făcut un apel la populatie să continue respectarea măsurilor  purtarea măștii în spatii publice, evitarea aglomeratie, sau drumurilor care nu sunt necesare.

Abia după  o rată de infectare de 6 la mia de locuitori, scolile trec automat în sistem online, potrivit ordinului comun am miniştrilor  Educaţiei şi Sănătăţii.

“Dacă ajungem la o rată peste 6 la mie, cu siguranţă prima dată nu se vor mai putea face cursuri, conform ordinului comun al ministerlor Educaţiei şi Sănătăţii. De asemenea, este foarte posibil să se ia măsura carantinării zonale, şi Bucureştiul şi localităţile limitrofe care sunt deja în carantină în aşa fel încât circulaţia să fie limitată, să evităm aglomeraţia, în special în mijloacele de transport în comun, în pieţe, mall-uri. Evident că deplasarea va trebui făcută în cazurile în care este nevoie şi cu declaraţie pe propria răspundere. Acum nu sunt alte măsuri pe masă”, a afirmat Alin Stoica duminică, după şedinţa CMBSU.

Prefectul Capitalei a spus că deocamdată situatia este delicată pentru că în jurul Capitalei, 14 localităţi sunt în carantină, iar Bucurestiul nu este. La intrarile şi ieșirile din oraş sunt filtre de politie care verifică oamenii care locuiesc în Ilfov şi lucrează în Bucuresti, dacă au declaraţia pe propria răspundere.

Prefectul Alin Stoica a mai spus că nu ar fi posibilă carantinarea pe sectoare pentru că s-ar crea aglomeraţie în trafic.

Capitala este în scenariul roşu din data de 8 martie. De atunci, bucureștenii nu au voie să iasă din case după ora 22 decât pentru un motiv bine intemeiat si cu declaratie pe propria răspundere, iar restaurantele, teatrele, cinematografele sunt închise.

Elevii se duc la şcoală, în prezent, în special cei din clasele primare şi ani terminali, dar este posibil ca în unele cazuri particulare, elevii să aibă un program hibrid, acolo unde sunt prea mulţi elevi în clase.

Mâine, luni, prefectul se va întâlni cu autoritățile sanitare pentru a reevalua situația: “Noi suntem în constantă legătură cu autorităţile sanitare şi dacă ne vor semnala că trebuie să introducem şi alte măsuri, sigur că o vom face, ” a spus prefectul.

 

 

 


Ultimele stiri
Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO

Luca Niculescu, desemnat premier de președintele Nicușor Dan: „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să…

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan va anunța la 21:00 noua nominalizare | VIDEO

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…

România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează