Confidenţialitate


Restaurant Hello Kitty, deschis la Shanghai – VIDEO


Restaurant Hello Kitty, deschis la Shanghai – VIDEO

Primul restaurant din China continentală care se inspiră din universul personajului Hello Kitty a fost deschis de curând la Shanghai şi oferă clienţilor o gamă diversă de preparate culinare, ale căror forme imită designul celebrului personaj animat, informează Reuters.

Inaugurarea restaurantului Hello Kitty Bistro Bianco din Shanghai a avut loc după ce un restaurant Hello Kitty a fost deja inaugurat în Hong Kong, în 2015, iar un parc tematic Hello Kitty a fost deschis, tot anul trecut, în provincia Zhejiang.

”Imediat după ce am intrat în acest restaurant mi-am zis că totul e foarte drăguţ, de la decoraţiuni şi până la mâncare, totul are marca Hello Kitty”, a declarat una dintre cliente, Liu Jiaqui, în vârstă de 25 de ani.

”Totul e foarte drăguţ aici. Gustul mâncării e OK, dar, atunci când o mănânci, e dificil, pentru că îţi vine greu să ucizi aceste preparate, deoarece ele sunt atât de drăguţe”, a adăugat ea.

Restaurantul Hello Kitty Bistro Bianco a fost deschis iniţial la sfârşitul lunii ianuarie, pentru ”o perioadă de probă”.

Hello Kitty este un personaj fictiv produs de compania japoneză Sanrio. Acest personaj a fost creat de Yuko Shimizu, iar în prezent este proiectat de Yuko Yamaguchi. Hello Kitty reprezintă o pisicuţă albă, japoneză, care zâmbeşte şi poartă mereu o fundiţă roşie.

Hello Kitty a apărut pentru prima dată pe o pungă, în Japonia, în anul 1974, iar mai târziu, în 1976, a ajuns şi în Statele Unite. De-a lungul anilor, Hello Kitty a ajuns un element reprezentativ pentru cultura populară japoneză populară, iar compania Sanrio a transformat-o într-un fenomen de marketing la nivel global, care generează venituri de 5 miliarde de dolari în fiecare an.

Piaţa Hello Kitty vizează fetele, preadolescentele, femeile şi, mai nou, include şi o o gamă de produse dedicată adulţilor. Pisicuţa Hello Kitty apare într-o gamă variată de produse, de la rechizite şcolare la produse cosmetice şi articole vestimentare. De asemenea, Hello Kitty apare şi în mai multe seriale de televiziune şi este personajul principal al parcurilor de distracţii nipone Sanrio Harmonyland şi Sanrio Puroland.

https://www.youtube.com/watch?v=oOaZh5AQLbM


Ultimele stiri
Populația României a scăzut la 21,6 milioane în 2026. INS: crește îmbătrânirea demografică

DEȘTEPTAREA: Oferte de Paște 2026 în România – cât costă vacanțele la mare, munte, Delta Dunării și Maramureș

PSD, AUR și USR reacționează după ce România a fost obligată să plătească 600 de milioane de euro…

București: parcarea gratuită pentru mașinile electrice și hibride ar putea fi eliminată de la 1 mai | AUDIO

Secretarul general al NATO va merge la Washington după ce președintele Donald Trump a amenințat cu posibila ieșire…

Ministerul Educației și sindicatele, în conflict privind plata drepturilor câștigate în instanță de profesori | AUDIO

Donald Trump susține că Iranul a fost „decimat” și că războiul se apropie de final. Liderul american critică…

Reacții ale foștilor miniștri ai Sănătății după decizia privind vaccinurile Pfizer. Vlad Voiculescu: Singura soluţie pe care o…

Ministrul Justiției, despre decizia prin care România e obligată să achite Pfizer 600 de milioane de euro: „Vom…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Gangsterul Lumii și Știuca cu cârlig în buză