Confidenţialitate


Reșița: Clădirile degradate vor fi impozitate cu până la 500%


Reșița: Clădirile degradate vor fi impozitate cu până la 500%

La Reșița, autoritățile continuă, și în acest an, supraimpozitarea clădirilor aflate în stare tehnică nesatisfăcătoare. În funcţie de nivelul de degradare, taxele pe care proprietarii acestor imobile trebuie să le achite sunt cu 300 sau 500% mai mari.

26 de clădiri din Reşiţa, aflate în diverse stadii de degradare, vor fi supraimpozitate anul acesta cu până la 500%. Printre acestea se află fostul magazine universal al orașului, cel mai mare din județ, sediul fostei directii de poștă și telecomunicații, Hotelul Semenic, mândria orașului în alte vremuri, grădinițe sau instituții acum desființate.

De pe lista neagră, au fost scoase acele imobile care au fost reabilitate anul trecut în urma aceleiași măsuri de supraimpozitare.

Printre imobilele care vor fi supraimpozitate se află, în continuare, fostul Magazin Universal al Reșiței muncitorești. Unii îl vedeau cazino, alții hotel de lux, alții spital, dar mai un pic și ajunge o ruină.

Însă, Primăria Reșița intenționează să cumpere clădirea pentru a o transforma într-un hub de cercetare-inovare în colaborare cu Universitatea din Timișoara.

Începând de anul acesta, vor intra în evaluare pentru supraimpozitare şi blocurile de locuinţe din Reşiţa.


Ultimele stiri
Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…