Confidenţialitate


Republica Moldova: Partidul „Democrația Acasă”, susținut de George Simion, a fost sancționat de CEC. Nu a raportat nicio cheltuială pentru promovarea pe rețelele de socializare | AUDIO


Republica Moldova: Partidul „Democrația Acasă”, susținut de George Simion, a fost sancționat de CEC. Nu a raportat nicio cheltuială pentru promovarea pe rețelele de socializare | AUDIO

Sursa foto: Facebook/ Vasile Costiuc

Proaspăt intrat în Parlamentul de la Chișinău, Partidul Democrația Acasă, susținut de liderul AUR, George Simion, a fost sancționat de Comisia Electorală Centrală. A primit avertisment pentru că nu a raportat nicio cheltuială în promovarea sa pe rețelele de socializare, deși a avut o campanie intensă în acest sens pe TikTok. Partidul e obligat acum să refacă raportul de cheltuieli privind publicitatea pe internet, în caz contrar riscând noi sancțiuni.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Partidul Democrația Acasă, condus de Vasile Costiuc, a fost surpriza alegerilor parlamentare din Republica Moldova. A obținut 5,62% din voturile electoratului, adică șase mandate de parlamentari, deși în sondaje nu apărea printre formațiunile care treceau pragul electoral.

Partidul a fost intens promovat pe TikTok. Cu toate acestea, nu a raportat nicio cheltuială legată de publicitatea pe internet și, din acest motiv, a fost sancționat cu avertisment de către Comisia Electorală Centrală de la Chișinău. Vicepreședintele CEC, Pavel Postică.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Vicepreședintele CEC, Pavel Postică: „Suportul financiar respectiv nu este indicat în raportul privind finanțarea campaniei electorale”

„Partidul politic «Democrația Acasă» a beneficiat de susținere mediatică masivă din partea unei rețele coordonate din 17 conturi de TikTok, iar menținerea acestei rețele este aproape imposibilă fără suport financiar. Toate acestea, suportul financiar respectiv, nu este indicat în raportul privind finanțarea campaniei electorale, ceea ce constituie o abatere de la cadrul normativ”, a declarat vicepreședintele CEC, Pavel Postică.

Partidul Democrația Acasă e obligat acum să refacă raportul de cheltuieli privind publicitatea pe internet. Formațiunea condusă de Vasile Costiuc a fost susținută la alegerile parlamentare de liderul AUR, George Simion. De altfel, AUR Moldova s-a retras din cursa electorală în favoarea acestui partid.


Ultimele stiri
Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde