Confidenţialitate


Republica Fantastică România: Primarul oraşului Cernavodă a asfaltat două străzi pentru a creşte valoarea unui teren al familiei sale


Republica Fantastică România: Primarul oraşului Cernavodă a asfaltat două străzi pentru a creşte valoarea unui teren al familiei sale

Primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, este trimis în judecată într-un nou dosar. De ce? A asfaltat două străzi pentru a creşte valoarea unui teren al familiei sale.

În judecată au fost trimişi primarul, viceprimarul şi 3 funcţionari publici din primărie.

Această gaşcă de prieteni din primărie s-a ocupat jumătate de an, în 2014, de comandarea, proiectarea, executarea, recepţionarea şi, evident, plata unei lucrări de asfaltare nenecesare, acuză procurorii. Nenecesare locuitorilor din Cernavodă, dar foarte necesară familiei dlui primar.

Cum se numeşte strada?

Fundătura Maxim Gorki – fostă Fundătura Gheorghe Doja. O fundătură dintotdeauna, doar că pe strada cu pricina fosta nevastă a primarului avea un teren. Asfaltarea i-a crescut preţul iar procurorii susţin că afacerea e un conflict de interese.

Dar ce e rău în asfaltarea unei străzi, veţi spune? Ei bine, sunt multe străzi care trebuie asfaltate în Cernavodă, iar pentru a încadra fundătura respectivă la priorităţi era nevoie măcar de o hotărâre de Consiliu Local şi, desigur, de o serie de expertize şi avize. Acestea n-au existat, că nici nu puteau exista. Drept urmare, primarul a trecut fundătura la categoria “reparaţii”, deşi a făcut-o de la zero.

Practic, şi-a făcut stradă pentru el şi nevastă.

Prejudiciul – aproape 20.000 de euro.

Carevasăzică, încă un demnitar care crede că a fost ales de oameni ca să-şi tragă el avantaje personale, în loc să muncească pentru comunitate.

 

foto: adevarul.ro


Ultimele stiri
România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…