Confidenţialitate


Republica Fantastică România: Brânză, peşte, pui, ciocolată, cafea- şpagă pentru medic


Republica Fantastică România:  Brânză, peşte, pui, ciocolată, cafea- şpagă pentru medic
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ştirea asta nu este despre atenţiile care sunt oferite medicilor în semn de apreciere. Ştirea asta este despre şpăgile luate de un medic pentru trucarea unor dosare de pensionare anticipată.

Un medic din Drăgăşani, care trebuia să expertizeze capacitatea de muncă a pacienţilor care solicitau pensionare anticipată, a pus la punct o vamă a şpăgii în cabinetul ei medical, afirmă procurorii din Vâlcea.

În doar 5 luni, acest medic a pretins şi primit mită de la nu mai puţin de 217 pacienţi care au obţinut de la ea diverse decizii care le permiteau să se încadreze fără drept la anumite categorii de pensie superioară.

Pacienţii contribuiau cu ce aveau şi ce puteau da – dacă nu, erau amânaţi.

Cam 20 pe zi intrau în cabinetul ei. 90% dintre pacienţii diagnosticaţi de ea în vederea pensionării par să fi primit decizii ilegale şi neconforme cu realitatea.

A luat tot, ca aspiratorul: brânză, peşte, pui, ciocolată, cafea şi tot soiul de produse alimentare, şi bani, evident, sute de lei în fiecare caz.

Potrivit procurorilor, cel mai valoros cadou primit de doctoriţa din Drăgăşani a fost, însă, un porc. Un bărbat din comuna vâlceană Laloşu i-a oferit medicului Violetei Bica un porc de Crăciun, pentru că l-a ajutat să-şi pensioneze tatăl pe caz de boală. Animalul a fost transportat până la casa doctoriţei din judeţul Gorj, la indicaţiile lui Marian Onuţ, un poliţist din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea, un prieten al Violetei Bica.

Asta vine după ştirea cu prim-procurorul care luase şpagă un viţel…


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)