Confidenţialitate


Reprezentanții HORECA îi invită pe români la mare, dar nu uită să precizeze că litoralul va fi mai scump decât anul trecut


Reprezentanții HORECA îi invită pe români la mare, dar nu uită să precizeze că litoralul va fi mai scump decât anul trecut

Relaxarea restricțiilor de la 1 iunie dă avânt operatorilor de pe litoral, mulțumiți că turismul revine la normalitate. Reprezentanții HORECA îi cheamă pe români la mare, dar nu uită să precizeze că, în această vară, litoralul va fi mai scump decât anul trecut.

Operatorii de restaurante, cluburi, terase, plaje, hoteluri nu mai au emoțiile din vara trecută când au fost nevoiți să infrunte pandemia. Roberto Tortorra, managerul unui restaurant din Mamaia, abia așteaptă să i se umple localul cu turiști:

„După un an de zile de pandemie am învățat toate soluțiile pentru a da siguranță clientului. Clar, îi așteptăm pe litoral, fără problemă”. 

Cei din HORECA acceptă și pun în aplicare toate măsurile impuse de autorități pentru ca turiștii să se simtă în siguranță. Resping însă condiționarea vaccinării. Corina Martin:

„Noi nu suntem nici polițiști, nici agenți constatatori, care să verifice pe plajă dacă un turist este vaccinat. Industria este extrem de greu lovită după un an și jumătate de pandemie. Așadar, avem nevoie de toți turiștii pe care îi putem atrage”. 

O veste mai putin plăcută este că, în această vară, turiștii vor plăti mai mult pentru o vacanță la mare. O spune Egevit Aslan, președintele HORECA de pe litoral:

„Trebuie să subliniez că vom avea un an cu scumpiri. Mi-aș dori să spun că va fi cu 15%, dar cred că va fi mai mult de atât Și vă spun, in principal din cauza migrației forței de muncă”. 

Pentru o vacanță în siguranță și turiștii trebuie să își ia măsuri de prevenție, este mesajul operatorilor de pe litoral. Ei dau asigurări că sunt pregătiți să ofere servicii mult mai bune decât până acum.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ghiulfer Predescu

Ultimele stiri
Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO