Confidenţialitate


Reporter CNN: Pe aeroportul din Kabul, cel puțin 10 mii de oameni așteaptă evacuarea


Reporter CNN: Pe aeroportul din Kabul, cel puțin 10 mii de oameni așteaptă evacuarea

În Aeroportul din Kabul, situația rămâne extrem de tensionată, cu mii de oameni așteptând la porți sau în interior și avioane americane militare care decolează arhipline.

Corespondenta CNN în capitala Afganistanului, Clarissa Ward, care noaptea trecută, fost scoasă de Armata SUA din țară, alături de sute de afgani, susține că evacuarile devin și mai dificile întrucât

Qatarul  tocmai ar fi  decis să nu mai primească afgani, după ce și-ar fi atins capacitatea maximă de găzduire pentru refugiați.

Reporterul CNN Clarissa Ward a scris pe twitter, după ce a aterizat la Doha, alături de 300 de afgani, că 10 mii de oameni aflați în interiorul aeroportului din Kabul așteaptă să plece din Afganistan, având deja documentele procesate.

Deutsche Welle susține că în Pakistan, țara vecină Afganistanului, au ajuns deja aproape 1,5 milioane de refugiați. în Iran, aproximativ 780 de mii, iar în Germania aproape 150 de mii.

Ambasada SUA la Kabul anunță că nu are capacitatea de a ajuta pe nimeni să ajungă din Kabul la aeroport.

Președintele SUA, Joe Biden, a susținut aseară, într-un nou discurs, că pe aeroportul din Kabul, se află 6 mii de militari americani și i-a transmis comandatului de aici că și aceștia vor fi aduși acasă indiferent la ce va trebui să se recurgă  pentru asta.

Între timp, talibanii încearcă să formeze un guvern.

Iar pentru asta a ajuns la Kabul, inclusiv unul dintre cei aflați pe lista Guvernului American cu teroriști,  Khalil Haqqani.

 

 


Ultimele stiri
Examenul de admitere la liceu – amânat sau anulat? Camera Deputaților a votat un proiect care le prevede…

Protest al mai multor federații sindicale, marți, în fața Ministerului Muncii pentru creșterea salariului minim. Președintele CNS „Cartel…

Modificările la Legea ANI, adoptate de Camera Deputaților. Grindeanu: Am semne de întrebare în ceea ce privește votul…

Averile demnitarilor vor fi din nou publice. Modificările aduse Legii integrității, adoptate în plenul Camerei Deputaților

Senatul a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan | AUDIO

Nicușor Dan, după reuniunea „Coaliției de Voință”: „Rămânem hotărâți să menținem presiunea asupra Rusiei”

Drona detectată în zona Târgu Bujor s-a prăbușit într-o gospodărie din județul Vrancea. MApN: „nu avea încărcătură explozivă”…

Luna septembrie vine cu oferte tentante pentru turiști prin programul „Litoralul pentru toți”. Reducerile pot ajunge până la…

Orchestra Filarmonicii „George Enescu” concertează pe 26 august la Festivalul de la Ravello, în Italia | AUDIO

BNR lansează prima monedă dreptunghiulară din România. Este dedicată pictorului Nicolae Tonitza



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează